CEO trimite planul de restructurare Comisiei Europene

1099

Planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia, unul dintre cei mai mari producători naționali de electricitate, va fi transmis Comisiei Europene de către reprezentanții companiei și ai Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prin Consiliul Concurenței.

Planul de restructurare și decarbonare prevede închiderea etapizată a unor capacități de producție și exploatări miniere, precum și externalizarea unor activități. Sunt prevăzute investiții în unități noi de producție cu o capacitate instalată cumulată de cca 2.000 MW. Astfel, se are în vedere: construcția a 8 parcuri fotovoltaice la Turceni, Rovinari și Ișalnița cu o capacitate instalată totală de cca 700 MW; reabilitarea/retehnologizarea și modernizarea  microhidrocentralei de la Turceni cu o capacitate instalată de 10 MW; dezvoltarea de capacități noi pe gaze naturale cu o capacitate instalată totală de cca 1.300 MW, la Turceni și Ișalnița. Construirea de noi capacități de producție va presupune crearea unui număr semnificativ de noi locuri de muncă în regiune, pe durata procesului investițional, dar și reconversia profesională pentru unii dintre salariații CEO.

Complexul Energetic Oltenia a beneficiat de un ajutor de salvare în valoare de 1,2 miliarde lei, urmând să-l ramburseze în termen de cel mult șase luni sau, în cazul în care situația financiară a companiei nu permite acest lucru, să transmită Comisiei Europene fie un plan de restructurare, fie un plan de lichidare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.