CEO şi Electrica, obligate să facă publice contractele de achiziţii şi sponsorizări

443

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, vrea să oblige companiile energetice de stat să facă publice toate contractele se achiziţii de bunuri şi lucrări de peste 500.000 euro, contractele de achiziţii de servicii mai mari de 100.000 euro şi sponsorizările acordate.

Prevederile sunt incluse într-un ordin de ministru emis de Nicolescu miercuri, potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Energie. Ordinul va trebui pus în aplicare „în perioada imediat următoare” de Direcţia generală de privatizare şi administrare a participaţiilor statului în energie. Companiile vor fi obligate, prin acest ordin de ministru, să aibă fiecare o strategie de dezvoltare şi care să fie valabilă pentru cel puţin zece ani.”Am considerat necesară creşterea transparenţei pentru tot ceea ce înseamnă sistemul de achiziţii publice şi sistemul de sponsorizări în companiile de stat din sectorul energetic”, a declarat Nicolescu în comunicat. Departamentul pentru Energie este acţionar majoritar la companii precum Romgaz, Nuclearelectrica, Electrica sau Hidroelectrica.
A.B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here