CEO: S-au eliberat sute de adeverințe salariaților care vor să iasă la pensie

9098

* Apel la șefii de sindicat
* Un deputat va acorda sprijin în instanță angajaților CEO

După un răspuns al președintelui Casei Naționale de Pensii, care a nemulțumit mare parte dintre angajații CEO care așteaptă să iasă la pensie în baza Legii 197/2021, salariații fac apel către liderii marilor organizații sindicale.

Șeful CNPP sare peste alineate
Aceștia cer ca Legea 197 să fie aplicată în spiritul și litera ei. În mod bizar, răspunsul Casei Naționale de Pensii, solicitat de Federația Energetica, a sărit peste articole importante, cum ar fi că angajații pot dovedi că au muncit în producție și cu alte acte. Unul dintre angajații CEO demonstrează că legea nu poate fi interpretată… nici măcar de șefii caselor de pensii. ,,După cum ați văzut, comunicatul CNPP, ca în cazul oricărei instituții serioase a statului român, este unul explicit, dar incomplet! Dar care ne ajută în demersul nostru pentru implementarea Legii 197/2021, în litera și spiritul ei, adică a sensului dorit de legiuitor, de Parlamentul României!!! Ne spune șeful CNPP că potrivit Art.10, alineatul (1) din legea 263/2010: ,,Articolul 10 (1) Pentru perioadele de după 31 martie 2001, informațiile preluate din declarația nominală de asigurare prevăzută la art. 7 alin. (1) și (2), precum și din declarația privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, prevăzută de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, constituie elementele pe baza cărora se stabilește stagiul de cotizare în sistemul public de pensii și punctajul anual pentru asigurații sistemului public de pensii.”
Dar, nu prezintă și următoarele două aliniate ale aceluiași articol: ,,(2) În situațiile în care, pentru perioadele prevăzute la alin. (1), derularea raporturilor de muncă sau de serviciu nu poate fi dovedită prin declarația nominală de asigurare, în vederea stabilirii stagiului de cotizare și a punctajului anual, pot fi valorificate și alte acte doveditoare, întocmite în condițiile legii”, a dezvăluit unul dintre angajații CEO, Vasile Tivig. De asemenea, ,,(3) Obligația prezentării actelor doveditoare prevăzute la alin. (2) revine persoanei în cauză.” Șeful CNPP nu se abține, nici el, de la a pune cuvinte în textul Legii 197/2021, cum ar fi: -,,condiții speciale de muncă”, -,,realizează un stagiu de cotizare”.
Prin urmare, stagiul de cotizare, în condițiile legii 197/2021, poate fi dovedit și prin ,,alte acte doveditoare, întocmite în condițiile legii”, eliberate de către angajator!”, mai explică Vasile Tivig.

„S-au acordat adeverințe de ordinul sutelor”
Pe de altă parte, administrația Complexului Energetic Oltenia transmite că angajații care au cerut adeverințe care dovedesc faptul că au lucrat în producție le-au primit fără probleme: ,,Noi suntem obligați să acordăm aceste adeverințe, au fost eliberate cîteva sute, în măsura în care au fost cerute”, a transmis direcția de resurse umane din cadrul companiei.
Cu toate acestea, Vasile Tivig cere ajutorul liderilor organizațiilor sindicale, mai ales că au existat cazuri în care casele de pensii au respins dosarele de pensionare ale angajaților CEO.,,Fac apel la Președinții de Federații reprezentative, semnatare ale CCM la nivel de C.E. OLTENIA și la Liderii de Sindicat membrii în Comisia de Sănătate și Securitate în Muncă, ca în cadrul primei ședințe de SSM, cea pentru stabilirea locurilor de muncă încadrate în condiții speciale, să discute și să IMPUNĂ, eliberarea acestor adeverințe și pentru salariații CEO încadrați în aceste condiții!!! În altă ordine de idei, Guvernul a prelungit, prin OUG, condițiile deosebite de muncă cu încă 2 ani, până la 01.09.2023. Chiar dacă pe noi nu ne mai vizează aceste condiții, este un lucru benefic pentru angajații din alte domenii de activitate! Personal, cred că și în cazul nostru Guvernul ar putea interveni, pentru implementarea Legii 197/2021 în litera și spiritul ei, adică în sensul dorit de legiuitor!”

Deputatul Miruță anunță că va merge la instanță
Deputatul USR-PLUS Radu Miruță anunță că va merge personal în instanță, în situația în care Casa de Pensii va respinge dosarele depuse de angajații Complexului Energetic Oltenia.
,,Dacă va fi decizie de respingere, voi acorda asistență juridică, o să merg în sala de judecată” declară parlamentarul. Legea este clară: ,,se pot pensiona la 52 de ani angajații CEO care au lucrat vreme de 25 de ani în producție, deci nu se poate vorbi despre o aplicare a legii pentru viitor”, a mai declarat acesta.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here