Reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia(CEO) vor reiniţia, în perioada următoare, angajările pentru persoanele care deţin terenuri situate sub sau în perimetrul termocentralelor, carierelor şi a fronturilor de lucru dar şi a altor persoane care îndeplinesc condiţiile de angajare stabilite de contractul colectiv de muncă. Noile angajări se vor face pe baza solicitării făcute de cei în drept, deja la sediul CEO existând câteva zeci de dosare care cuprind astfel de cereri. Repartizarea locurilor de muncă şi aprobarea dosarelor se va face, numai pe baza respectării unor criterii ce vor fi stabilite de conducerea CEO.
Noua conducere a CEO va lua la analizat dosarele cuprinzând cererile de angajare depuse în ultima perioadă dar şi anterior la sediul executivului stabilind însă anumite criterii pe baza cărora solicitanţilor le vor fi aprobate documentele. Este vorba despre suprafeţele de teren deţinute, de actele pe care le au, de poziţia faţă de frontul de lucru sau excavator şi de gradul de interes al societăţii faţă de proprietatea în cauză. Reprezentanţii CEO, care studiază cele câteva zeci de dosare, susţin că nu vor ceda presiunilor, în sensul că pentru o suprafaţă mai mare de teren nu se vor face mai multe angajări. Acum pe baza criteriilor amintite se va face un clasament, în funcţie de punctaj, clasament ce va fi supus aprobării conducerii CEO. Se vor aproba dosarele care îndeplinesc condiţiile stabilite strict de lege şi de contractul colectiv de muncă. Numeroase persoane din Turceni, Rovinari, Mătăsari deţin terenuri fie sub termocentrale fie lângă fronturile de lucru, negocierile cu beneficiarii fiind stopate de o lungă perioadă de timp.
Anamaria Stoica