CEO, răspuns acuzațiilor Greenpeace

1042

Emisiile de dioxid de carbon produse de Complexul Energetic Oltenia vor scădea cu aproximativ 38% din 2020 până în 2026, în urma implementării planului de restructurare şi decarbonare trimis Comisiei Europene pentru aprobare, anunță CE Oltenia.
„Planul de restructurare şi decarbonare trimis Comisiei Europene pentru aprobare este singura soluţie pentru menţinerea în activitate a companiei şi alinierea la efortul european de reducere a emisiilor de carbon. (…) Astfel, emisia specifică la nivel de companie se va diminua de la 0.82 t CO2/MWh în 2020, la 0.51 t CO2/MWh începând cu anul 2026, reprezentând o reducere de aproximativ 38%. Acest lucru se explică prin aceea că, prin implementarea planului de decarbonare, CE Oltenia va avea capacităţi noi de producţie, mai puţin poluante, cu o emisie specifică (t CO2/ MWh produs) mai mică”, potrivit CE Oltenia.
De asemenea, în urma implementării acestui plan, în anul 2026 ponderea lignitului în producerea de energie electrică de către CE Oltenia va ajunge la 50% din capacitatea totală de producţie a unităţii.
„Capacitatea totală instalată de producţie de energie electrică va ajunge de la 3.570 MW, în 2020, la 3.094 MW în 2026, ponderea de capacitate din lignit ajungând la 50% din capacitatea totală. (…) Conform prognozelor din planul de afaceri al CE Oltenia şi în funcţie de condiţiile de piaţă din următorii ani, în anul 2030 emisiile de CO2 provenind din capacităţile pe bază de lignit se vor reduce la circa 5,8 milioane de tone de CO2”, se precizează în comunicatul CE Oltenia.
Complexul Energetic Oltenia aminteşte că planul de decarbonare propus spre aprobare Comisiei Europene, care urmează să fie implementat în perioada 2021-2025, presupune diversificarea mixului energetic prin introducerea de energie regenerabilă şi cu gaze în portofoliul companiei, astfel: construcţia a opt parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 725MW; reabilitarea şi modernizarea microhidrocentralei cu putere instalată de 10MW de la SE Turceni; construcţia unei centrale electrice de circa 475MW pe gaz natural la SE Turceni; construcţia unei centrale electrice de circa 850MW pe gaz natural la SE Işalniţa.
Complexul Energetic Oltenia notează că noile capacităţi pe gaze naturale care vor înlocui unităţile de producţie bazate pe lignit vor reduce cantitatea de emisii de dioxid de carbon cu minim 3 milioane de tone anual.
Reacţia companiei survine după publicarea raportului Greenpeace. Organizaţia de mediu a anunțat că va solicita Comisiei Europene deschiderea unei anchete la Complexul Energetic Oltenia, susţinând că planul de restructurare a companiei presupune creşterea cu 28% a emisiilor de dioxid de carbon până în 2030.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here