CEO plătește despăgubiri de o jumătate de milion de lei unei parohii din Gorj

8025

Complexul Energetic Oltenia este pe cale de a plăti despăgubiri de peste 500.000 de lei unei parohii din județ. Din 2017, Parohia Lupoaia luptă în instanță cu juriștii CEO, arătând, prin expertize de specialitate, că biserica din sat a fost afectată de lucrările miniere care au avut loc în zonă, prezentând numeroase fisuri în temelie, pereți, precum și în bolta ce susține acoperișul lăcașului.

Biserica și cimitirul se află în intravilanul satului Lupoaia, pe un teren de 9.773 mp. Din cauza lucrărilor miniere de subteran ce au avut loc în apropiere, reprezentanții bisericii au susținut că structura de rezistență a lăcașului de cult a fost serios afectată.
Mina Lupoaia I și-a încetat activitatea în anul 1995.
„O reparație capitală și consolidare a construcțiilor ar duce la costuri mult mai mari decât cele determinate de valoarea materialelor, a manoperei și a picturilor pentru edificarea bisericii în aceeași suprafață construită, dar pe un alt amplasament, întrucât costurile unor reparații complexe cu consolidări și proiect adecvat elaborate pe baza unor studii geotehnice pentru întreaga zonă ar depăși valoarea de reconstrucție tehnică a lăcașului de cult și a gardului împrejmuitor”, au cerut reprezentanții parohiei.
Instanța a dispus efectuarea a două expertize tehnice de specialitate.
„Prin cele două rapoarte de expertize, s-a stabilit, fără putință de tăgadă, faptul că lucrările miniere de subteran din apropierea lăcașului de cult au influențe negative asupra siguranței imobilului, influențe care își produc efectele și pe viitor, atâta timp cât nu au fost efectuate lucrări de protecție a perimetrului ori de limitare a efectelor”, a decis Judecătoria Motru. Prin urmare, instanța a stabilit valoarea de reconstrucție a lăcașului de cult, suma depășind 600.000 de lei.
Hotărârea a fost dată în iulie 2020 și atacată imediat cu apel de către CEO. Tribunalul Gorj a admis cererea, acordând despăgubiri de 522.071 lei. Din nou, juriștii companiei au contestat sentința. În toamnă, Curtea de Apel Craiova a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecarea apelului, la aceeași instanță.
„Admite apelul. Schimbă sentinţa civilă în sensul că obligă pârâta la plata contravalorii sumei de 522.071 lei despăgubiri civile către reclamantă şi la 14.725,71 lei cheltuieli de judecată la prima instanţă. Obligă intimata reclamantă la suma de 1848,08 cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare”, este sentința din 8 decembrie a Tribunalului Gorj.
Biserica de la Lupoaia a fost construită la începutul secolului al XIX-lea, fiind una dintre cele mai vechi biserici de zid din judeţul Gorj.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here