CEO, Plan de restructurare revizuit. Totul se oprește în 2025

8194

* Daniel Burlan a intrat în concediu
* Sindicatele cer capetele celor care au scris planul de restructurare

Scenariul negru pentru CEO și implicit pentru județul Gorj, anunțat în martie de publicația noastră, s-a adeverit. Practic, toate capacitățile de producție vor funcționa doar până în 2025, urmând apoi treceri în rezervă de capacitate.

Planul de restructurare revizuit a fost publicat ieri pe site-ul Complexului Energetic Oltenia. Astfel, în acest an vor rămâne 7.796 salariați, numărul angajaților scăzând anual cu aproximativ 1.000 până în anul 2.030, când compania va avea 2.613 angajați. Până în 2025 inclusiv, vor funcționa doar carierele Jilț Nord, Pinoasa, Roșia și Roșiuța, iar până în 2030, din cele patru, vor rămâne în capacitate rezervată doar Pinoasa și Roșia. În graficul de închidere a grupurilor energetice apare Rovinari cu grupurile 4 și 5, care vor rămâne până în 2025 inclusiv, și Turceni, cu grupul 5. Ele vor trece în rezervă de capacitate din 2026.

Burlan a intrat în concediu
Fostul președinte al Directoratul CEO, Daniel Burlan, semnatar al planului de restructurare (alături de Constantin Bălășoiu și posibil fosta directoare Lăcrămioara Pințea) a intrat de ieri în concediu.
Procesul verbal al planului de restructurare a fost semnat de Sorin Alecu, acesta având un salariu de peste 10.000 de lei și toate beneficiile unui șef în această companie de stat.
Practic, acesta este unul dintre cei care au fost plătiți generos pentru închiderea celui mai mare producător de energie pe cărbune din țară.
După publicarea planului de restructurare, unul dintre sindicaliști a declarat că-i cere actualului șef al CEO, Dan Plaveti, să-i dea afară pe semnatarii restructurării draconice: ,,Ar trebui dați afară și judecați pentru subminarea economiei naționale. Ei și cei de deasupra lor. Plaveti sa spună exact cine a scris acest plan. Și să-i dea urgent afară din companie pe toți, șefi, economiști și ce or mai fi. Să iasă și să spună cine încasează salariul uriaș luptând să închidă compania asta!”, a declarat Alin Munteanu, lider Cartel Alfa Gorj.
Mihaela C. Horvath