CEO, amendată cu 60.000 de lei de Garda de Mediu

157

Complexul Energetic Oltenia (CEO) a fost amendat cu suma de 60.000 de lei pentru operarea blocurilor energetice 1 şi 7 de la Termocentrala Turceni, fără respectarea prevederilor legale privind emisiile industriale, a precizat, marţi, Garda Naţională de mediu (GNM). “Urmare a sesizării Fundaţiei Greenpeace CEE România (…) având ca obiect funcţionarea blocului energetic nr. 7 al Centralei Termoelectrice Turceni, jud. Gorj, fără a mai deţine Autorizaţiei Integrată de mediu, în perioada 19 – 29.01.2016 a fost efectuată o acţiune de inspecţie şi control de către o echipă de control din cadrul GNM – CG (Comisariatul General, n.r.) Bucureşti şi S.C.J. Gorj. În urma verificării efectuate, echipa de control constată că operatorul economic a permis operarea blocurilor energetice nr. 7 şi nr. 1, în scopul producerii de energie electrică (…) fără a respecta în mod obligatoriu prevederile Legii 278/2013 privind emisiile industriale, art. (4), alin. (1), conform căruia ‘Este interzisă operarea fără autorizaţie integrată de mediu/autorizaţie de mediu a oricărei instalaţii sau instalaţii de ardere, instalaţii de incinerare a deşeurilor sau instalaţii de co-incinerare”, se notează în informarea GNM. Potrivit Gărzii, în urma acestor constatări, Complexul Energetic Oltenia a fost sancţionat cu suma de 60.000 de lei, precum şi cu suspendarea activităţii grupurilor energetice 1 şi 7 din cadrul Centralei Termoelectrice Turceni. Reamintim că, la începutul lunii ianuarie, organizaţiile de mediu Greenpeace şi Bankwatch au constatat funcţionarea grupului energetic 7 al Termocentralei Turceni, în ciuda faptului că acesta îşi epuizase perioada de funcţionare la începutul anului 2014. Cele două entităţi au precizat că blocul energetic 7 a avut, din anul 2006, o scutire de la îndeplinirea obligaţiilor legale de reducere a poluării, sub forma unui angajament de a mai funcţiona doar 20.000 de ore începând din 2008 până cel târziu la 31 decembrie 2015. Conform acestei derogări, timp de 5-6 ani grupul 7 a poluat până la de 10 ori mai mult decât normele legale general valabile sau faţă de alte grupuri energetice de la Turceni.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here