CEO a realizat că și-a dat cu stângu’ în dreptu’ pentru “Masa caldă II”

370

Complexul Energetic Oltenia va pune în discuția Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor (AGEA) din 13 martie constituirea companiei ca parte civilă în dosarul “Masa caldă II”. Asta după ce la ședința din 17 ianuarie, CEO a dat dovadă de indolență, lăsând propunerea în bătaia vântului, mai exact în aprobarea minoritarului Fondul Proprietatea, care a și respins propunerea în cauză. CEO, prin absență, a pierdut posibilitatea de a recupera o jumătate de milion de lei, bani pe care procurorii i-au calculat ca fiind prejudiciul adus societății de stat de cei zece salariați, cercetați, în prezent, pentru abuz în serviciu.

Gorjeanul făcea public încă din 20 decembrie 2016 că Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Complexului Energetic Oltenia, din 16 ianuarie, urma să pună în discuție la acea întâlnire, aprobarea constituirii companiei ca parte civilă, cu suma de aproape 500.000 de lei, constatată ca prejudiciu de cercetare penală, în dosarul nr. 4054/P/2013, aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Este vorba despre dosarul denumit “Masa caldă II”, în care sunt, în continuare, vizați salariați importanți ai companiei.
“Masa caldă II” este dosarul disjuns din primul, în care CEO ar fi trebuit să pretindă restituirea sumei de 493.226,47 de lei de la Ion Stoichițoiu, Constantin Lăzăroiu, Aristică Tănăsoiu, Daniel Olaru, Nicolae Viașu, Mihail Raicu, Constantin Cărămizoiu, Dorel Vavură, Ion Sgondea și Elena Mihaela Trufelea. Respectivii sunt cercetați în acest dosar pentru abuz în serviciu.

Au ignorat 500.000 de lei
Deși exista un interes public pentru acest dosar, ședința în cauză, reluată pe 17 ianuarie, a fost însă tratată cu idolența specifică de către reprezentanții CE Oltenia care dovedesc că lasă minoritarii să ia decizia importantă pentru finanțele companiei. Mai exact, hotărârea privind “partea civilă în procesul Masa caldă II” ajunge să fie luată de Fondul Proprietatea(deține doar 21,5% din CEO) care devine decident și este lăsat astfel să voteze, luna trecută, ca și CEO să nu se constituie parte civilă în acest dosar. Hotărârea este luată, de fapt, la a doua convocare a adunării, ședința având loc la sediul companiei din Târgu-Jiu astfel: “Se respinge propunerea de constituire ca parte civilă cu suma de 493.226,47 lei constatată ca prejudiciu de cercetare penală în dosarul nr. 4054/P/2013 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu”, se arată în hotărârea AGEA CE Oltenia din 17 ianuarie 2017.
La baza propunerii în cauză s-a aflat și un raport de expertiză contabilă pentru care s-au depus opinii separate. Acest raport s-a discutat la ședința din 17 ianuarie, în absența Ministerului Energiei. Ceea ce părea însă o decizie previzibilă s-a transformat în una imprevizibilă, Fondul Proprietatea respingând propunerea care avea la bază o solicitare a Parchetului Târgu-Jiu privind constituirea sau nu a companiei drept parte civilă în acel dosar. Până la AGEA, propunerea a trecut și prin Directorat și prin Consiliul de Supraveghere.

ceo bunRespinsă, dar iar pe ordinea de zi
Hotărârea de respingere a Fondului Proprietatea a creat discuții interne, conducerea CE Oltenia decizând că acesta nu s-a luat tocmai corect. Din acest motiv, propunerea va fi repusă pe ordinea de zi a AGEA la ședința de luna viitoare. Cu siguranță, de data aceasta Ministerul Energiei care deține aproape 78% din compania de stat va sta la masa discuțiilor și va lua decizia așteptată de procurori.
Anamaria Stoica

Mese și protocol
Potrivit procurorilor, prejudiciul pe care CE Oltenia l-a refuzat pe 17 ianuarie a fost creat în perioada 2009-2013. Începerea urmăririi penale în dosar a fost decisă însă abia în 2014 după ce Corpul de Control al CE Oltenia, compania condusă atunci de Laurențiu Ciurel, constatase și reclamase la Parchet, cu un an în urmă, “neconcordanțe între numărul de mese comandate pentru salariați și numărul de posturi efectiv prestate, precum și decontarea unor sume de bani cu titlu de cheltuieli de protocol în mod ilegal”. Foști șefi de la CE Oltenia sunt, în continuare, acuzați, atât în primul dosar, cât și în cel disjuns, că ar fi acceptat la plată facturi emise de Cazare Cantine Rovinari, susținând că acestea ar fi fost aferente unor servicii de furnizare de hrană rece pentru mineri și ar respecta prevederile contractuale stabilite în 2006, 2009, respectiv printr-un act adițional din 2012, deși ar fi știut că firma furnizase în realitate servicii de protocol pentru fosta SNLO. În acest fel, ar fi fost decontată ilegal, în perioada respectivă, suma de peste 493.000 de lei, reprezentând servicii de protocol, disimulate ca fiind mese pentru mineri, care nu făceau obiectul contractelor încheiate de Cazare Cantine Rovinari cu fosta SNLO. Inițial, acuzația era de abuz în serviciu, încadrarea fiind ulterior schimbată de procurori în 2015 în abuz în serviciu în formă continuată. De asemenea, s-a dispus atunci extinderea urmăririi penale pentru complicitate la abuz în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum și pentru instigare la această din urmă infracțiune. Un dosar asemănător, cu prejudiciu estimat ca fiind mult mai mare, respectiv de 2,6 milioane lei, fusese întocmit anterior de procurori după ce același Corp de Control al CE Oltenia constatase că, în perioada ianuarie 2009-aprilie 2013, la exploatările miniere din subordinea fostei EMC Motru au fost decontate în plus circa 300.000 de porții de mâncare, beneficiară a decontărilor fiind aceeași firmă Cazare Cantine Motru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here