CEO a pierdut în doi ani grupuri energetice și 3.500 de locuri de muncă

1953

* Gaură în SEN de peste 2.400 MW

Din 2021 și până în prezent, CE Oltenia și-a închis grupuri energetice, (unul la Rovinari, unul la Turceni și ultimul grup al Termocentralei Ișalnița), peste 3.500 de locuri au dispărut din organigrama companiei, iar din Sistemul Energetic Național lipsesc peste 2.400 de MW. Asta este viziunea aplicată în Energie de fostul ministru Virgil Popescu și de actualul, Sebastian Burduja, ambii liberali de frunte, care au condamnat cetățenii acestei țări la plata celor mai mari facturi la energie pentru curentul electric importat din statele care nu plătesc nicio taxă de carbon.

Iată o situație clară, redată de Național.ro: ,,Transelectrica s-a bazat, pentru adecvanța sistemului energetic național, pe un plus de capacități nou instalate de peste 1.500 MW, în perioada 2020-2024. Șocul cel mare a fost că în acești ani capacitățile de producție s-au redus cu aproape 2.500 MW. Această puternică dezechilibrare, care se manifestă în special în vârfuri de consum, a fost acoperită de importuri, fapt care a dus la cele mai mari prețuri ale energiei electrice”.

,,Unde sunt parcurile fotovoltaice, unde sunt grupurile pe gaze?”
Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, a calculat pierderile suferite de gorjeni, prin închiderea iresponsabilă a capacităților de energie pe cărbune și a aplicării, fără discernământ din partea șefilor țării, a unui plan de restructurare care va pune Gorjul pe butuci, în scurt timp: ,,Au trecut mai bine de doi ani de când a fost pus în practică planul de restructurare al C.E.Oltenia, adică PLANUL DE ÎNCHIDERE A GRUPURILOR ENERGETICE PE BAZĂ DE CĂRBUNE! Așa cum ne temeam și atrăgeam atenția la protestele din Piața Prefecturii Târgu Jiu, în tot acest timp s-au pierdut deja peste 3.500 de locuri de muncă numai din C.E. Oltenia, și s-au închis grupurile energetice fără să se pună absolut nimic în loc, așa cum ne promitea Guvernul României, prin Ministerul Energiei și conducerea C.E. Oltenia! Unde sunt grupurile pe gaze? Unde sunt parcurile fotovoltaice? Unde sunt alternativele de absorbție a pierderii locurilor de muncă, din cauza închiderii activității de producere a energiei electrice pe bază de cărbune? Guvernanții au intrat deja în compania electorală, ministrul Energiei, Burduja, se visează deja primarul Bucureștiului, iar Ciolacu și Ciucă se tocmesc împreună cu camarilele lor politice, care dintre ei să fie viitorul președinte al României! Gorjul și CE Oltenia au rămas aruncate în bezna disprețului lor, iar dacă noi nu reacționăm cu toții la ceea ce ni se întâmplă, viitorul o să fie un DEZASTRU, și din punct de vedere social, și economic! Acum putem vedea cu toții că în acești doi ani guvernanții nu au făcut nimic altceva decât să ne închidă grupurile, și atât! Consecințele scăderii capacităților de producție s-au văzut clar. România are unul dintre cele mai mari prețuri la energia electrică din UE, în contradicție cu cea mai scăzută putere de cumpărare din statele membre”, spune liderul pe pagina sa publică.
M.C.H.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here