Centrul de Cultură cere corectarea reclamei cu Brâncuşi

124

Reprezentanţii Centrului de Cultură ”Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu spun, referitor la reclama CEC Bank cu imaginea şi vocea marelui artist, că nu împărtăşesc ”folosirea în mod eronat” de date şi imagini cu sculptorul, solicitând ”o corecţie imediată a erorilor”. ,,Centrul Municipal de Cultură «Constantin Brâncuşi» consideră că orice demers cu privire la viaţa şi opera lui Brâncuşi, care poate induce opiniei publice informaţii false sau deformate, fără o documentare prealabilă şi consultarea unor specialişti de marcă în domeniu, poate aduce prejudicii grave de imagine celui denumit părintele sculpturii moderne”, se arată în comunicatul de presă al instituţiei.”Înţelegem dorinţa CEC Bank de a-şi asocia numele unei mari personalităţi artistice de valoare universală aşa cum este  Constantin Brâncuşi, dar nu împărtăşim folosirea în mod eronat a unor date şi imagini reprezentative pentru destinul său creator. Considerăm, totodată, că se impune o corecţie imediată a erorilor apărute, în acest fel putând face proba respectului pe care îl purtăm întregii moşteniri brâncuşiene”, se mai arată în comunicatul Centrului Municipal de Cultură ”Constantin Brâncuşi”. Pe lângă comunicatul de presă, Centrul Municipal de Cultură ”Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu a făcut public şi un punct de vedere al Soranei Georgescu Gorjean, fiica arhitectului care a proiectat ”Coloana fără sfârşit” de la Târgu Jiu, aceasta menţionând că vocea artistului nu a fost niciodată înregistrată şi, ca urmare, nu ar putea să fie folosită în nicio reclamă video sau audio. Aceasta menţionează că imaginile folosite în reclama CEC Bank provin de la Centrul ”Pompidou” din Paris, care în anul 2011 a editat un DVD cu imagini de arhivă despre Brâncuşi. ”În clip sunt prezentate imagini legate de demontarea coloanei de lemn de la Voulangis, din 1927, precum şi momente de la ridicarea coloanei metalice la Târgu Jiu în 1937, imagini preluate din DVD-ul realizat de Centrul «Pompidou» în 2011. Fotografia vorbitoare se referă şi la afirmaţii fanteziste vehiculate peste ani pe Internet – «Cineva a măsurat-o. Altcineva spune că reprezintă simbolic anul când ţara noastră a intrat în război». Coloana are 15 module, două semimodule şi un mic soclu – numărul acestora nu are nicio legătură cu anul 1916”, susţine Sorana Georgescu Gorjean. Ea pune la îndoială şi limba pe care o foloseşte Brâncuşi în reclama respectivă, în contextul în care sculptorul şi-a petrecut ultima parte a vieţii departe de ţară, în Franţa, unde nu mai folosea limba română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here