Centrul de Calcul şi Gorjeanul au primit colindători

215

În prag de sărbători, angajaţii Centrului de Calcul Târgu-Jiu şi redactorii cotidianului „Gorjeanul” au fost colindaţi de preşcolarii Grădiniţei cu Program Prelungit „Mihai Eminescu” din Târgu-Jiu. Micuţii au fost răsplătiţi cu daruri dulci.

Un grup de colindători ai Grădiniţei cu Program Prelungit „Mihai Eminescu” din Târgu-Jiu au continuat tradiţia colindatului de sărbători. Preşcolarii au trecut şi în acest an pragul Centrului de Calcul şi cel al redacţiei cotidianului „Gorjeanul”. Micuţii au susţinut un frumos program de colinde pentru angajaţii celor două instituţii. Coordonaţi de profesoarele lor Mary Simona Deaconu şi Mirela Ecobici, băieţeii şi fetiţele de la Grădiniţa „Mihai Eminescu” au dorit să ne facă o surpriză plăcută, colindându-ne înainte de Sărbători şi reuşind să ne impresioneze. Vizibil emoţionaţi, micuţii au reuşit să-şi realizeze programul de colinde stabilit şi să ne bucure, totodată, inimile cu vocile lor calde şi privirile gingaşe. Pentru frumosul şi sensibilul lor gest, noi le mulţumim şi le transmitem, atât micuţilor, cât şi conducerii şi colectivului de cadre didactice de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Mihai Eminescu” din Târgu-Jiu, multă sănătate, succes în activitate şi Sărbători fericite şi liniştite!
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here