CENTRUL „BRÂNCUȘI”, LA EDIȚIA DE PRIMĂVARĂ A TÂRGULUI DE TURISM AL ROMÂNIEI

859

În perioada 15-18 februarie 2024, în pavilionul B2 al Centrului Expozițional „Romexpo” din București, a avut loc ediția de primăvară a Târgului de Turism al României, aflat la cea de-a 48-a ediție a sa. Acesta a fost dedicat touroperatorilor, agențiilor de turism naționale și internaționale (din Bulgaria, Dubai, Cipru, Grecia ș.a.) și zonelor turistice din România, prin intermediul Unităților Administrativ Teritoriale, Consiliilor Județene, Primăriilor, Asociațiilor de Turism și Oficiilor de Turism.
Târgul de Turism al României reprezintă oportunitatea de a întâlni noi clienți, actuali și potențiali, parteneri de afaceri, lideri de opinie, într-un cadru necesar dialogului de business într-un mediu profesionist. Vizitatorii pot profita de ofertele pe care agențiile de turism și touroperatorii le-au pregătit special pentru târg, pot descoperi cele mai atractive destinații (atât naționale, cât și internaționale), unități de cazare și de agrement, prestatori de diverse servicii în turism sau autorități de turism locale, întâlnesc specialiști în domeniu care oferă recomandări pentru alegerea vacanței lor în funcție de preferințe și buget, compară ofertele propuse cu cele promovate prin diferite platforme de rezervare.
Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, în colaborare cu Primăria Municipiului Târgu Jiu și cu Primăria Comunei Peștișani, au avut onoarea să participe la acest eveniment, cu scopul de a promova obiective culturale, istorice și naturale ale municipiului Târgu Jiu și ale județului Gorj, având în prim-plan patrimoniul brancușian. Centrul „Brâncuși” a fost reprezentat de Bândea Adrian-Dan (manager), Vintilescu Codruț, Bica Raisa, Carmen Alexandru și Țîrlea Ion.
Echipa centrului a abordat acest eveniment cu entuziasm, fiind conștientă de importanța promovării valorilor culturale și turistice gorjene. Standul a fost conceput în ideea de a reflecta bogăția și diversitatea peisajului cultural și natural al Gorjului, îmbinând elemente moderne cu unele tradiționale. Prin intermediul materialelor informative, al prezentărilor interactive și al dialogului direct cu vizitatorii, au fost făcute cunoscute atracții turistice din zonă, așa cum sunt monumente istorice, mănăstiri și peisaje naturale, toate contribuind la conturarea unei imagini de ansamblu a regiunii și a bogăției sale turistice, oferindu-se, astfel, o experiență autentică și inedită.
A fost evidențiat geniul lui Constantin Brâncuși, prin prezentarea capodoperei sale de la Târgu Jiu, Ansamblul Monumental ,,Calea Eroilor” (alcătuit din Coloana fără Sfârșit, Masa Tăcerii și Poarta Sărutulu), care este una dintre cele mai importante atracții turistice din România. Operele părintelui sculpturii moderne reprezintă un simbol al creativității românești și atrag anual mii de turiști din întreaga lume.
Pe lângă promovarea amintită, reprezentanții centrului au avut oportunitatea de a face cunoscute două platforme digitale inovatoare ale instituției: aplicația mobilă Târgu Jiu City App și site-ul web al Centrului Național de Informare și Promovare Turistică. Târgu Jiu City App dă posibilitatea de a descoperi și de a explora mai detaliat atracțiile și facilitățile pe care le oferă municipiul Târgu Jiu. Această aplicație a fost expusă în mod activ, prezentându-se funcționalitățile și avantajele pe care le aduce în planificarea unei viitoare călătorii. Cele două platforme oferă ghiduri interactive și informații, furnizând o alternativă modernă turiștilor de a fi la curent cu evenimentele culturale și cu opțiunile de petrecere a timpului liber în Târgu Jiu.
Vizitatorii și admiratorii standului gorjean au venit din diverse colțuri ale țării și din străinătate, mulți fiind dornici să descopere frumusețea și tradițiile autentice pe care le oferă această zonă nordică a Olteniei. Reacțiile lor au fost pozitive și încurajatoare, mulți exprimându-și dorința de a vizita municipiul Târgu Jiu și județul Gorj, într-un viitor apropiat.
Sorin Buliga

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.