Centru Judeţean de Comunicare pentru Referendum

429

În scopul asigurării unei informări corecte şi echidistante a mass-media şi a cetăţenilor în perioada premergătoare şi pe timpul desfăşurării referendumului, cu privire la activitatea structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor din judeţul Gorj, a fost constituit Centrul Judeţean de Comunicare, din care fac parte purtătorii de cuvânt ai acestor instituţii.

Relaţia cu mass-media va fi asigurată de către subcomisar de poliţie Tică Ionuţ Daniel, desemnat purtător de cuvânt – „voce unică”. Purtătorul de cuvânt va comunica date şi informaţii, ori de câte ori situaţia o va impune, legat de activităţile structurilor M.A.I. din judeţ, desfăşurate potrivit competenţelor legale, pentru a se asigura desfăşurarea în condiţii de legalitate a referendumului. De precizat că în această perioadă se derulează şi campania „Votează legal! – Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!”. Obiectivele acestei campanii sunt informarea, prevenirea şi conştientizarea cetăţenilor români cu drept de vot asupra sancţiunilor aplicate în cazul nerespectării legislaţiei în vigoare. Campania se adresează cetăţenilor români cu drept de vot, în special, tinerilor care împlinesc 18 ani, celor care votează pentru prima dată. În cadrul acţiunilor campaniei, pentru promovarea mesajului acesteia, vor fi postate afişe în locuri accesibile, cu grad ridicat de vizibilitate din partea publicului larg, vor fi distribuite pliante – cu preponderenţă în mediul rural şi în locurile cu valori de trafic ridicat (în perioada campaniei electorale), respectiv în secţiile de votare (în ziua votului), iar spoturile TV şi audio vor fi difuzate la posturile centrale şi locale de televiziune şi radio.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here