Potrivit unui proiect de act normativ publicat pe site-ul Ministerului Educației, unităţile şi instituţiile de învăţământ, de sine stătător sau în parteneriat cu autorităţile administraţiei publice locale şi alte instituţii şi organisme publice şi private, cum ar fi case de cultură, furnizori de formare continuă, parteneri sociali, organizaţii neguvernamentale, ar putea organiza Centre comunitare de învăţare permanentă.
Potrivit proiectului respectiv, Centrul comunitar de învăţare permanentă este entitate publică în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, înfiinţată prin hotărâre a autorităţii deliberative a administraţiei, în parteneriat cu furnizorii de educaţie şi formare, la propunerea autorităţilor executive, care implementează la nivelul comunităţii politicile şi strategiile în domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii pentru dezvoltarea comunităţii şi îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor. “Centrele pot fi înfiinţate ca instituţii publice de subordonare locală sau ca activităţi pe lângă o instituţie de subordonare locală finanţată integral din bugetul local, cu condiţia încadrării în numărul maxim de posturi aprobat unităţii administrativ teritoriale şi în plafonul cheltuielilor de personal. (…) Scopul Centrului este să răspundă flexibil şi adaptat nevoilor de educaţie permanentă ale membrilor comunităţii, în cadrul unei entităţi publice adecvate. La activităţile desfăşurate în Centru pot participa orice cetăţean român, fără discriminare, precum şi orice cetăţean străin rezident pe teritoriul României. Activităţile Centrului se pot desfăşura în limba română, în limbile minorităţilor naţionale sau în limbi de circulaţie internaţională“, prevede proiectul. Centrul ar urma să ofere o gamă variată de activităţi, adaptate la nevoile comunităţii. ”Aceste activităţi corespund mai multor funcţii: educaţie şi formare – programe de alfabetizare, programe educaţionale pentru antepreşcolari şi preşcolari, programe de educaţie remedială, programe de calificare, recalificare, specializare şi perfecţionare profesională, programe de educaţie nonformală, programe de certificare a competenţelor cheie, programe de recunoaştere a rezultatelor învăţării în contexte nonformale şi informale, informare şi consiliere; dezvoltare personală şi comunitară, petrecerea timpului liber; coordonare şi creare de reţele. Activităţile organizate de centrele comunitare de învăţare permanentă nu înlocuiesc activităţile de educaţie din sistemul de învăţământ preuniversitar, cu excepţia activităţilor remediale”, se mai precizează în proiect. Potrivit notei de fundamentare, schimbările preconizate sunt: creşterea nivelului de formare a populaţiei, ceea ce poate duce la accesul mai facil pe piaţa muncii, creşterea ofertei de activităţi de timp liber din comunitate, o mai bună colaborare între instituţiile care au ca scop dezvoltarea personală, accesul la servicii, integrarea socială şi pe piaţa muncii a membrilor comunităţii, extinderea serviciilor educaţionale oferite de unităţile şi instituţiile şcolare, creşterea parteneriatelor public-private în domeniul educaţiei şi formării profesionale.
R.L.