Centenarul Primului Război Mondial, marcat la Târgu-Jiu

611

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 821/2015, cu completările ulterioare, a fost aprobat Programul naţional al manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Primului Război Mondial. Ulterior, la propunerea prim-ministrului, Preşedintele României a acordat Înaltul Său Patronaj evenimentelor care urmează a fi desfăşurate în acest context.

Pe data de 26 august 2016, la iniţiativa Ministerului Apărării Naţionale, în Municipiul Târgu-Jiu, se va desfăşura rostirea solemnă a numelor de eroi căzuţi în Primul Război Mondial, pentru Reîntregirea României, după următorul program: 9.30-10.00 – Adunarea în Piaţa Prefecturii a personalului unităţilor militare, sosirea invitaţilor, a publicului şi a presei; instalarea gărzii de onoare la monument; 09.55 – Primirea oficialităţilor; 10.00-10.10 – Slujba religioasă; 10.10-10.12 – Moment de reculegere/Semnal trompet; 10.12-10.40 – Citirea preambulului şi a listei cu eroi, care îl însoţeşte; 10.40-10.50 – Intonarea imnului eroilor; depuneri de flori şi aprinderea de lumânări/candele, la monumentul Ecaterinei Teodoroiu; 10.50-11.00- defilarea gărzii de onoare. La activitate sunt invitaţi să participe militari din unităţile militare din garnizoană, precum şi invitaţi din rândul personalităţilor care ocupă funcţii şi demnităţi importante în stat, autorităţi locale, veterani de război, elevi, studenţi şi persoane recunoscute la nivel naţional şi local, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul ştiinţific, cultural, sportiv, precum şi cetăţenii interesaţi.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here