Nu încape nici o îndoială că momentul cel mai important care domină istoria României a fost și rămâne desăvârșirea unificării statale a poporului român. Iar celebrarea Centenarului Marii Uniri a dat posibilitatea multor specialiști și nu numai de a-și manifesta interesul și a exprima opinii și puncte de vedere legate de lupta românilor de pretutindeni pentru emanciparea și reîntregirea întregii națiuni, evident marcând cum se cuvine, cu cinstire și admirație faptele de glorie ale înaintașilor și ale tuturor eroilor jertfiți pentru libertatea și unitatea deplină a neamului românesc. Cu modestele lor posibilități, și-au adus contribuția la marcarea celebrului moment istoric și colaboratorii Gorjeanului – prestigios cotidian local și național, iar cel mai important lucru care ar trebui reținut din toate dezbaterile noastre publice sunt și rămân motivația, esența și semnificația tuturor întâmplărilor de epopee națională, pentru care românii întâmpină cu mândrie și speranțe de mai bine o sută de ani de la Marea Unire. Din păcate, dacă la nivelul instituțiilor social-educative și culturale de masă, aniversarea Centenarului s-a făcut simțită prin numeroase proiecte și manifestări comemorative, promovându-se, în primul rând, semnificația identității și unității poporului nostru, nu același interes manifestă principalii factori decidenți ai statului român, referindu-ne direct la Președintele și guvernul României, la partidele și liderii politici, atât de la putere, cât și la cei din opoziție. Și este de-a dreptul ridicol să-i vezi încrâncenați în dispute oculte, care dăunează grav intereselor țării, aruncând-ne într-o destabilitate și într-un haos general, evident cu ajutorul fraudulos al unor structuri instituționale ale statului, al cozilor de topor și de trădători ai poporului român. În plus, dacă facem o comparație valorică între foștii noștri conducători, purtători de-a lungul vremurilor de o înaltă conștiință și de vrednice fapte pentru nația română, incluzând în acest context și generația corifeilor Marii Uniri de la 1918, cu nevrednicii care conduc și guvernează astăzi România, o să ne dăm seama cu mâhnire de unde vin blestemele care s-au abătut peste țară în ultimii 30 de ani, o perioadă neagră și tulbure pentru însăși viața și existența poporului român. Dar nu am vrea să mai revenim la ceea ce cu multă amărăciune și tristețe ne “ducem crucea” într-o perioadă istorică de chin și jale națională, cârmuită de slugoii post-decembriști, îngenunchiați și cu pupatul papucilor la Înalta Poartă euroamericană. Iar dincolo de un servilism mai ceva decât pe vremea fanarioților, astfel de politruci neisprăviți nu au pierdut în schimb vreodată ocazia ca pe timpul cârmuirii țării, să acumuleze prin mari acte de corupție averi uriașe, jefuind fără milă țara și poporul român. Și totul s-a petrecut prin prăbușirea economiei naționale și pe o îndatorare cu împrumuturi externe care astăzi depășesc cu mult suta de miliarde de euro. Cu alte cuvinte, astfel de conducători și lideri politici, nu pot să fie pentru națiunea română decât niște antimodele hidoase ale acestor vremuri întunecate, netrebnice și șterse figuri care vor fi aruncate de către urmași ca urâte făpturi și fără vreo remușcare la groapa de gunoi a existenței noastre ca țară și neam, în această parte de lume. Și pentru că ținem cu tot dinadinsul să celebrăm Centenarul Marii Uniri, nu avem voie să nu privim în aceste momente și spre Republica Moldova care oricum am suci-o și am învârti-o unii din afara fruntariilor noastre strămoșești, a fost, este și va rămâne de-a pururi pământ românesc. Spunem aceste lucruri, pe de o parte pentru că și românii din Basarabia au avut o mare contribuție la reîntregirea patriei comune, iar astăzi se raportează și ei la marele eveniment, menționând în primul rând, proiectele și acțiunile pro-unire ale tinerilor și studenților din Republică, dar și a celor aflați la studii în România. Însă pe de altă parte, este greu de înțeles dezinteresul autorităților și clasei politice de pe ambele maluri ale Prutului față de importanța marii sărbători a Centenarului, cu atât mai mult o intenție de direcționare comună spre refacerea granițelor firești ale României interbelice și evident punerea în valoare a parcursului pro-european al Republicii Moldova de astăzi. Este până la urmă o contradicție majoră între ceea ce își dorește marea masă a populației românești din ambele țări-surori, dând ca exemple vii, între altele inițiativa multor localități din Republica Moldova de a semna așa-zisa “Declarație de Unire cu România”, chiar dacă în sine actul are doar un rol simbolic, după cum la fel de importante au fost și sunt numeroasele activități științifice și culturale de la Chișinău, Bălți, Ungheni, Soroca și din alte localități moldovenești, dedicate deopotrivă anului 1918 și celebrării a 100 de ani de la Marea Unire, iar pe de altă parte poziția fermă anti-unionistă a autorităților și a unor politruci pro-ruși în frunte cu președinele Igor Dodon. Or, aici se pune întrebarea, de ce și care sunt motivele care îi imping pe aceștia să respingă marea idee de unitate și reunificare națională, după cum nici compromisa clasă politică din România în crasa ei iresponsabilitate și mereu cu spatele la popor la interesele vitale ale țării nu se omoară cu firea pe acest drum al reconcilierii și reunificării patriei comune. Și să ne mai mirăm că Dodon și pro-rușii lui văd unirea Republicii Moldova cu România drept o amenințare la adresa statalității “moldovenești”, motiv pentru care și Parlamentul de la Chișinău, dominat de comuniști și anti-unioniști, a respins proiectul de lege care prevedea ca limba de stat să fie limba română, singura îndreptățită, în baza unei identităti și istorii comune a poporului român. În același timp și în Republica Moldova, pentru mulți politicieni nu contează neapărat unirea cu România și calea europeană, ci avantajele proprii dobândite din actualele condiții și poziții avute ca demnitari ai statului moldovean, dar mai ales din relațiile de nișă, economico-financiare și administrative cu Rusia și Ucraina. Mai mult decât atât, sunt suficiente semnale venite spre România prin care se încearcă a se demonstra că Mica Românie de peste Prut nu este pământ din pământul Marii Românii. Și din păcate, astfel de semnale care apar atât în mass-media, în spațiul public și chiar în raporturile instituționale dintre cele două state, sunt determinate și de lipsa unor modele de oameni politici autentici, valoroși, care să promoveze bunele intenții și relațiile de frățietate, și înainte de orice alte preocupări de natură sentimentală, să fie materializate prin programe comune: economico-comerciale și de infrastructură, pentru educație, cultură și turism, chiar despre administrație publică și civism, șamd. Doar astfel se va putea dobândi încrederea reciprocă și altfel de perspective, vizavi de ceea ce își doresc românii din ambele țări-surori. Dar cine să purceadă spre o îmbunătățire a relațiilor bilaterale și evident pentru o cooperare cu acorduri de înfrățire românească, când, bunăoară, doi președinți nătângi, unul de genă filo-germană și celălalt un filo-rus din născare, mai degrabă stau cu spatele la români, fiind și vinovații principali la declanșarea și escaladarea crizei politice de la vârfurile de putere ale celor două state românești? Or, această criză nepotolită lovește necruțător interesul național și viața de zi cu zi a populației de pe ambele maluri ale Prutului. Iar durerea românilor de aici și de pretutindeni, acum, când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, este cu atât mai mare cu cât forțe externe oculte, sprijinite într-un mod de-a dreptul mârșav de către cozile de topor și de trădătorii din țară, au reușit prin instigări, minciuni și manipulări care întrec orice închipuire, să împrăștie ură și să-i dezbine pe români, în vreme ce, exact ca pe vremea celor două siniste imperii – Rus și Austro – Ungar, cele mai importante materii prime, resurse și bogății naturale, agricole, financiare, chiar umane iau calea străinătății pe nimic, lăsând în urmă o sărăcie cumplită și o populație dusă la sapă de lemn. Deci, istoria se repetă, pentru că și atunci ca și acum, așa cum mai spuneam, trădătorii și călăii din interior, ghiftuiți prin jaf tot din sudoarea amărășteanului român, pun umărul vârtos și aprobă fără șovăire exploatarea sălbatică a țării, dezmățul clanurilor mafiote venite din lumea largă, în schimb ai noștri, românașii, sunt lăsați să moară de foame, statisticile cele mai recente arătând că peste 230.000 de copii din România, se culcă seara flămânzi, fără o minimă cină pusă pe masă. Oare, îi pasă cuiva de sărăcia lucie care bântuie cele două țări românești, de șomaj, prețuri exagerate, dar venituri care nu acoperă nici jumătate din necesitățile de bază ale marii majorități a populației? Nici vorbă despre o redresare economică și un standard de viață cel puțin decent, câtă vreme cei care conduc și guvernează la București și Chișinău rânduiesc atât de prost treburile în cele două entități statale românești. Pentru că, dincolo de incompetență și orgolii prostești nelimitate, lor nu le pasă de soarta națiunii române. În plus, slugărnicia, închinatul și pupatul papucului pe la Înaltele Porți (vezi Bruxelles, Berlin și Moscova) i-a împins pe acești indivizi, nevrednici de țara lor spre alte preocupări nedemne, anihilând printr-o condamnabilă iresponsabilitate și prostie însăși spiritul românesc de unitate și demnitate națională. Bunăoară, România a ajuns oaia neagră din turma Europei umilită ca națiune de către tot felul de macoviști și escroci europeni, ultima batjocură și jignire la adresa poporului român venind recent de la stăpânii P.E., prin votul dat la raportul MCV pentru țara noastră. Practic, a fost o mizerabilă făcătură politică îndreptată împotriva țării în care până la urmă însuși președintele ei și cloaca de indivizi antiromâni care îl înconjoară, nu fac altceva decât să decredibilizeze România. Și atunci, cum poți să etichetezi astfel de mizerabile personaje, care nu vor să priceapă că indiferent de disputele pe care le ai cu adversarii politici, nu au voie să se poziționeze împotriva intereselor țării lor, terfelindu-i imaginea peste tot, unde-și hoinăresc pașii și mințile tulburate de ură. Or, dacă “imperatului” nu-i pasă de țară și de poporul pe care-l păstorești, cu atât mai mult de românii din Republica Moldova cărora le întoarce spatele, cât despre un dialog la nivel înalt nici că mai poate să fie vorba. În plus, relațiile bilaterale sunt afectate și de slabă cooperare și participare activă a guvernelor de la București și Chișinău la încheierea unor acorduri și realizarea unor programe comune, vizând, așa cum mai spuneam, economia, administrația publică, cultura, etc. Și atunci ce fel de Unire se dorește, când însăși autoritățile la vârf ale statului român, într-o permanentă bălăcăreală și criză politică internă, nu constituie un model demn de urmat pentru frații basarabeni, inclusiv în privința stabilității și democratizării societății românești? Altfel spus, nici nu mai este de mirare de ce cetățenii Republicii Moldova nu se omoară cu firea a opta pentru U.E., cu atât mai mult cu cât dinspre “mama” Rusia se fac presiuni ca acest pământ românesc să fie vârât cu forța în Uniunea Economică Eurasia, alături de Kazahstan, Belarus, Armenia, Mongolia, Tadjikistan, etc. Păi, în acest fel, nu putem avea decât o mare deziluzie în pragul Centenarului Marii Uniri, văzând cât este de îndepărtată, dacă nu imposibilă adevărata unire a celor două state românești, vina revenind din ambele direcții, unde interesele meschine de sistem și privilegii a celor sus-puși pe scaunele puterii, au compromis până la urmă sentimentul de frățietate, sângele de neam, latinitatea, unitatea și limba română comună. Spunem toate aceste lucruri cu o mare durere în suflet, mai cu seamă că deasupra țării noastre dau târcoale “corbii” și norii negri ai iredentismului separatist moscovito-budapestan, gata pregătit pentru tot ce poate să fie mai rău pentru destabilizarea și integritatea României. De aceea, mai mult ca niciodată avem nevoie de bună-înțelegere și unitate, iar apropiata evocare a Centenarului Marii Uniri sperăm că va marca, dincolo de proslăvirea trecutului și eroilor neamului, un nou început de înțelepciune și ieșire la lumina încrederii și speranței a națiunii române, de la “vlădică până la opincă”. Numai așa, se mai pot salva și hrăni rădăcinile adânci ale românismului integrat în matca sa firească și a patriei comune, acum și pentru întotdeauna, spre nebiruitul adevăr: “Pe-al nostru steag e scris Unire/ Unire-n cuget și simțiri….și “ Să învârtim hora frăției/Pe pământul României”. DOAMNE, OCROTEȘTE-I PE ROMÂNI ! LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!
Prof. VASILE IROD
