Centenarul Marii Uniri, al României întregite – Ion Luca Caragiale retrăind solemnitatea întâlnirii cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza

586

În 1909, februarie-iunie, Ion Luca Caragiale publică o serie de ”momente” în ”Universul”. În ”Universul” din 18 mai 1909, celebrul dramaturg dă publicității o scriere cu caracter memorialistic, străbătută de o intensă vibrație, cu titlul ”Peste 50 de ani”.În 1909, februarie-iunie, Ion Luca Caragiale publică o serie de ”momente” în ”Universul”. În ”Universul” din 18 mai 1909, celebrul dramaturg dă publicității o scriere cu caracter memorialistic, străbătută de o intensă vibrație, cu titlul ”Peste 50 de ani”.În prima parte a acestei scurte proze artistice, autorul dă expresie unei ,,strălucite solemnități” petrecute cu aproape 50 de ani înainte, cu prilejul neuitatei vizite a domnitorului celor două Principate Unite, în  orașul Ploiești, Alexandru Ioan Cuza. În toamna anului 1861, domnitorul a participat, cu ocazia deschiderii anului școlar, la Școala Domnească din Ploiești, pe când Ion Luca Caragiale era școlar: ”Primul domn al țărilor unite, înconjurat de toți notabilii orașului și de mulțimea poporului, venea să asiste la deschiderea anului școlar”. Elevii ”care de care mai sărăcuți, îmbrăcați de sărbătoare – stau toți în picioare tremurând de neastâmpărul emoției.””Deodată se aud afară de departe urale zguduitoare, încet-încet, se apropie… În sfârșit! … vine… vine… A venit… Drepți!Smirnă toți! Și din toate piepturile la comanda neuitatului meu dascăl, inimosul Basile Drăgoșescu, pornește un întreit ura! de pârâie din încheieturile bătrânelor ei bârne vasta baracă. Vodă s-a oprit în prag; s-a uitat la noi dintr-un capăt la altul al șirului de bănci, și cu glas măreț ne strigă:- Să trăiți, băieți!Iar noi,  încă de trei ori ura!”Emoțiile din partea tuturor atingeau cotele paroxismului. Inimosul dascăl Basile Drăgoșescu, venit de peste munți, profund emoționat, că ,,de-abia stăpânindu-și tremurătura bărbii, cuvântează:,,Măria-ta, Dumnezeu știe numai ce se petrece acum în sufletul unui biet dascăl ca mine, venit aici din părțile românești de dincolo. Rog pe Dumnezeu să te ție sănătos și voinic pentru fericirea poporului românesc. Mintea, brațele, sângele nostru și al acestor copii sunt de-acum  închinate neamului român, patriei române, domnului român, măriei-tale!La aceste vorbe, toată lumea s-a ridicat în picioare, și vodă asemenea; nimeni nu mai putea sta jos – prea se ridicaseră sufletele.”Onorat de vizita celui mai înalt domnitor, bravul dascăl Basile Drăgoșescu ține o lecție de înaltă vibrație, după care scrie pe tablă cu o bucată de tibișir, ”cu litere străbune”:”Vivat România! Vivat Națiunea română / Vivat Alexandru  Ion I, Domnul Românilor!”,,Și bravul nostru dascăl n-a mai putut stăpâni emoția și s-a pornit pe plâns; a plâns toată lumea, și părinți și copii; iar vodă, ținându-se cât putea și ștergându-se la ochi cu batista, a bătut pe umeri pe dascăl și i-a zis: – Să trăiești! Cu români ca tine n-am teamă!”Vodă Cuza i-a mângâiat pe copii și i-a îndemnat să asculte de dascălul lor. ,,Seara luminație”.A doua zi, toată lumea, înconjurând  trăsura în care se afla domnitorul, l-a petrecut până la Bărcănești, la câțiva kilometri în afară de Ploiești.,,Acolo s-a oprit trăsura domnitorului, iar el, ridicându-se în picioare, a strigat:- Vă mulțumesc de buna voastră primire. Să mergem fiecare la datoria noastră!…”Toată lumea a strigat ura! până când trăsura nu se mai zărea. Și Caragiale încheie: ,,Ne-am întors seara-n oraș cântând ,,Hora unirii”. A doua zi, la școală. De-acum, pe treabă, copii, cum a poruncit vodă!”În finalul părții întâi, I. L. Caragiale este stăpânit de sentimentul  ireversibilului, al trecerii vieții fără a mai  avea posibilitatea să mai trăiască un asemenea entuziasm prilejuit de vizita lui Alexandru Ioan Cuza, pe când era elev al Școlii Domnești din Ploiești. Deși avea doar 57 de ani, când a creat această emoționantă scriere, nu mai spera să mai trăiască aceste momente. Prin urmare, fără speranța de a mai trăi un moment similar cu cel petrecut cu aproape 50 de ani înainte, Caragiale este cuprins de fiorii ”marii treceri”, de care, spunea el, nu va scăpa  nimeni ”decât poate când Oltul și Mureșul or să pornească a curge de-a-ndărătele de la vale la deal către munții Ciucului, de unde izvorăsc din același sân adânc – și nici atunci!” Se adeverește afirmația filosofului Constantin Noica: ”De mii de ani se  moare și omul încă nu s-a obișnuit cu moartea”. Deși era intransigent cu sine și necruțător cu alții, Caragiale era un profund  sentimental. Când George Ranetti îl include în rândul marilor umoriști, Caragiale, tremurând şi bătând cu  pumnul în masă, i-a replicat: ,,Eu nu sunt  umorist! Eu sunt un profund sentimental!”  Fapt consemnat și de actorul Constantin Nottara: ”Întotdeauna s-a dovedit a fi un sentimental, un  admirator. L-am văzut plângând la o melodramă.” În ziua de 27 august 1911, Aurel Vlaicu efectuează un zbor cu aeroplanul ,,Vlaicu II” deasupra Câmpiei Libertăţii din Blaj, în prezenţa a peste 20.000 de participanţi. I.L. Caragiale venise special de la Berlin. În timpul zborului, acesta a început să plângă. Întrebat de ce plânge, Caragiale răspunde: ,,Plâng, pentru că simţesc că acest geniu al nostru va trebui să moară, ca gloria ce o revarsă asupra neamului românesc să fie desăvârşită. Plâng, fiindcă va trebui să moară, că jertfa lui trebuie să fie o pecetluire a legăturii noastre cu viitorul strălucit pe care ni-l promite geniul românesc.” Previziunea lui Caragiale se adeverea. În partea a doua, scriitorul își amintește cu recunoștință de învățătorul său, Basile Drăgoșescu, care l-a învățat în trei ani, ”cu litere străbune, româneasca toată câtă o știu până-n ziua de azi, că mai mult, după el, nici n-am mai avut unde-nvăța”.Caragiale încheie astfel: ”Dumnezeu să-l odihnească pe domnul Basile Drăgoșescu! ”Pe baza celor spuse de apropiații marelui dramaturg, cu referire la sensibilitatea acestuia, probabil, când a creat această scurtă proză memorialistică, manuscrisul prezenta semnele picăturilor de rouă izvorâte din ochii săi ascunși după celebrii ochelari.
Constantin E. Ungureanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here