Centenar col. (rtr.) v. r. Gheorghe Ghe. Găvănescu, profesor din comuna Bălești, județul Gorj

511

Marți, 21 mai 2019, de ziua Sfinților Mari Împărați, întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa Elena, în satul Găvănești, comuna Bălești, județul Gorj, la inițiativa unui grup de săteni și rude condus de Vasile Andrițoiu, a avut loc un ceremonial pentru marcarea unui centenar de la nașterea col. (rtr.) v. r. Gheorghe Ghe. Găvănescu profesor de matematică și veteran al războiului antisovietic.
La această festivitate a participat un grup de săteni în frunte cu primarul Ion Mădălin Ungureanu și preotul satului, alături de rude ale aniversatului, elevi și profesori ai Școlii Gimnaziale „Anton Mogoș” conduși de profesorul Cornel Șomîcu – directorul școlii și un grup al Filialei Gorj a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” format din preotul Bordeiaș Ionuț-Viorel, ing. Dan Toropu, ing. Vasile Ionescu, dir. Viorica Ionescu, prof. dr. Elena Cornoiu și lt. col. Gheorghe Bușe.
La ora 11.30, domnul primar Ion Mădălin Ungureanu a deschis ceremonialul prin a mulțumi tuturor celor prezenți în fața Monumentului Eroilor din satul Găvănești pentru a cinsti memoria celui care a fost Gheorghe Ghe. Găvănescu, astăzi, la împlinirea unui secol de la nașterea sa. „Am ales acest loc deoarece sărbătoritul a fost ctitorul acestui monument, când era vicepreședinte al Asociației Naționale a Veteranilor de Război – Filiala Gorj”.
Au rostit alocuțiuni evocatoare domnii: Cornel Șomîcu, Ion Gârdu și Meleca Ion. Profesorul Cornel Șomîcu, directorul săptămânalului „Vertical”, a publicat în urmă cu câțiva ani un serial despre col. (rtr.) Gheorghe Ghe. Găvănescu, în care a prezentat pe scurt, câteva date reprezentative pentru viața și activitatea omagiatului. Astăzi le-a prezentat și auditorului prezent la ceremonial. Vă prezint câteva dintre ele: „Sublocotenentul Gheorghe Ghe. Găvănescu, a participat pe Frontul de Est, în războiul antisovietic (Al Doilea Război Mondial) la luptele de la Kerci, Fendosia, Sevastopol, Balachova și Stalingrad, în calitate de adjutant în batalioanele I și III din Regimentul 18 Gorj. Pentru faptele sale deosebite de arme pe câmpul de luptă a fost decorat cu: „Ordinul Steaua României” în gradul de cavaler cu panglică de virtute militară și spade; „Ordinul Coroana României” în gradul de cavaler cu spade și panglică de virtute militară. Povestea încercuirii de la Stalingrad, acolo unde a și căzut prizonier la 22 noiembrie 1942 împreună cu întregul său regiment, a publicat-o în cartea „La Stalingradul roșu ne-am bătut până la ultimul cartuș” ce văzut lumina tiparului în anul 1999. Sublocotenentul Gheorghe Ghe. Găvănescu a rămas șase ani în lagărele sovietice pentru că a refuzat să facă parte din Divizia de Voluntari „Tudor Vladimirescu”, proiect al Anei Pauker pus în practică printre prizonierii români. După 1948, anul când s-a întors acasă din prizonieratul rusesc, Gheorghe Ghe. Găvănescu a activat în cadrul organizațiilor de veterani fiind chiar vicepreședinte al Filialei Gorj a Asociației Naționale a Veteranilor de Război. Gheorghe Ghe. Găvănescu, a avut apoi o carieră didactică de excepție, ca profesor de matematică, fiind mai mulți ani chiar directorul Școlii Generale Cornești. Colonelul (rtr.) v. r. Gheorghe Ghe. Găvănescu din Găvăneștii Gorjului își doarme somnul de veci, începând cu anul 2000, chiar în cimitirul satului natal”.
Amintiri despre colonelul (rtr.) v. r. și profesorul Gheorghe Ghe. Găvănescu a prezentat profesorul nonagenar Ion Gârdu, cel care i-a fost coleg de cancelarie mulți ani: „Gheorghe Ghe. Găvănescu s-a născut la 21 mai 1919 în satul Găvănești al actualei comune Bălești, județul Gorj. Primele patru clase primare le-a făcut la Școala Primară din Cornești-Slătioara în prezent, transformată în Azil de bătrâni. A urmat apoi cursurile Școlii Normale din Târgu-Jiu pe care le-a absolvit în anul 1938 și la 19 ani devenise învățător. S-a înscris voluntar în armată pentru satisfacerea stagiului militar, urmând cursurile Școlii Militare de Ofițeri în Rezervă, obținând gradul de sublocotenent. La 22 iunie 1941 România a intrat în războiul antirusesc. Tânărul sublocotenent Gheorghe Ghe. Găvănescu, a fost mobilizat și trimis să lupte pe Frontul de Est pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord de sub cotropitorii sovietici. Misiunea a fost îndeplinită după 33 de zile de lupte crâncene soldate cu multe jertfe omenești. În crâncenele lupte de la Sevastopol a fost luat prizonier și dus în lagărele din Siberia, unde a stat șase ani, până în anul 1948, când a fost trimis în țară. A ajuns acasă în ziua de 23 mai, chiar în ziua nunții mele cu o nepoată de-a sa. A fost o mare bucurie pentru noi și pentru toți nuntașii și a urmat o mare petrecere. În țară își reia activitatea didactică la Școala din Cornești, jud. Gorj, ca învățător. A urmat facultatea de matematică la fără frecvență și a devenit profesor de matematică în cadrul aceleiași școli, dar și director până la vârsta de pensionare. El s-a căsătorit în anul 1959 cu învățătoarea Alexandrina Budui care a decedat în anul 1992. Nu au avut copii. El a murit în ianuarie 2001, la Oradea, aflându-se în vizită la niște rude. Din proprie inițiativă, în memoria eroilor căzuți pe câmpul de luptă în cele două războaie mondiale a construit acest monument, cu forță de muncă și bani adunați de la cetățenii satului. Veteranul de război și profesorul Gheorghe Ghe. Găvănescu a fost un om de mare valoare pentru acest sat. Dumnezeu să-l odihnească în împărăția Sa!”
Cu acest prilej, domnul primar Ion Mădălin Ungureanu i-a acordat domnului profesor o diplomă de excelență.
Domnul Meleca Ion, fost primar al comunei Bălești în perioada 1983 – 1984 și unul dintre elevii profesorului Gheorghe Ghe. Găvănescu ne povestește:
„Apreciez foarte mult această inițiativă de a sărbători cei 100 de ani de la nașterea veteranului de război și profesorului Gheorghe Ghe. Găvănescu, care a fost o mare valoare a școlii și comunității noastre. Eu l-am cunoscut bine încă din anul 1950 când am mers, ca elev, la Școala Gimnazială din Cornești unde dânsul era profesor de matematică și director. Era bun, dar exigent. Era o capacitate de om plin de inițiative în toate domeniile de activitate. Vă spun doar una dintre ele. Cu inteligența și mâinile sale a conceput și executat în anul 1951 o micuță hidrocentrală pe râul Jaleș în dreptul școlii. Dar, în presă, a apăru ca realizator, noul director ce tocmai fusese instalat în locul său. La terminarea celor trei clase gimnaziale, profesorul Găvănescu m-a sfătuit să urmez Școala Normală din Târgu-Jiu, dar fiind foarte sărac și fără relații am mers la o școală de stat unde am primit totul de la stat pentru a mă forma ca om de nădejde al I.M. Sadu. Profesorul Gheorghe Ghe. Găvănescu a fost, este și va rămâne în inimile noastre ca un om minunat și luminat. Să-l țină Dumnezeu în multă lumină!”

„La Stalingradul roșu ne-am bătut până la ultimul cartuș”
Din manuscrisul acestei cărți scrisă de veteranul de război Gheorghe Ghe. Găvănescu, pe care l-am găsit în casa în care a locuit acesta, printre decorațiile și fotografiile sale, redau câteva fragmente: „Trupele rusești care ne urmăriseră pe timpul nopții au năvălit peste ale noastre care rămăseseră nemișcate pe firul viroagei din cauza lipsei de inițiativă a colonelului comandat. Concomitent sosesc și tancurile grele de producție americană înconjurând regimentul și forțându-l să depună armele care deja nu mai aveau niciun cartuș. Vedeam toate acestea numai de la câteva sute de metri. Priveam la ostașii acelui regiment care luptaseră pe viață și pe moarte în cele mai crâncene bătălii timp de patrusprezece luni pentru cauza dreaptă a poporului român: dezrobirea fraților noștri dintre Prut și Nistru și redobândirea sfântului și străvechiului nostru pământ al Moldovei lui Ștefan cel Mare, Basarabia și Bucovina, răpite pentru a doua oară de către ruși în iunie 1940”.
„În dimineața zilei de 23 noiembrie 1942 care marchează prima mea zi de captivitate la ruși, suntem încolonați prin îmbrâncire și strigăte de bîstree însoțite de cele mai josnice înjurături și puși în mișcare într-o direcție necunoscută. Traversăm o câmpie lipsită de drumuri, ca după patru ore de mers(consultam pe ascuns ceasul pe care reușisem să-l păstrez) suntem introduși într-o localitate pe care o recunosc. Este satul Pladivitoe prin care am trecut cu o lună înainte de marșul nostru spre frontul Stalingradului. Acum era ticsit de trupe constituite din prizonieri la ruși încă din zilele anterioare. Înghesuindu-mă prin mulțime, încerc să găsesc pe cineva cunoscut. Nu peste mult timp încep să mă reîntâlnesc cu foștii mei camarazi din regimentul 18 infanterie și 36 artilerie care fuseseră capturați cu o zi înaintea mea: maiorul Pasov Vasile, maiorul Popescu Dumitru, căpitanii Mihuțoiu Gheorghe, Popescu Ion(Folici), Băzăvan, sublocotenenții Bardan Constantin, Cristovici Gheorghe, Cimpoeru, Ecobici Constantin, Trepăduș Constantin, Miroiu Aurel, Bălan Nicolae, Berindei Dumitru, Popeangă Gheorghe, Brânzan Ghilă, Ionescu Vasile, Ionescu Romulus, Călinoiu Ion, Niculescu Octavian, plutonierii majori Bâzu Ion, Vlădulescu Grigore, Racoceanu Ion, precum și foștii mei ostași, subalterni din timpul războiului.(…). M-am reîntâlnit și cu prietenii mei din regimentul 36 artilerie care cu tunurile lor de multe ori ne-au scos din primejdie pe câmpurile de bătaie: maior Smirnov, căpitanul Toescu, sublocotenenții Isac Emil, Cosoroabă Sebastian, Șandru Constantin, Răgălie Florea, Manta Virgil, Sgarbură Mircea.” (Gh. Gh. Găvănescu, pag. 63).
„Foarte mulți dintre prizonierii gorjeni pe frontul rusesc au trecut prin lagărul de la Oranki. Aici au avut de înfruntat un regim foarte dur. Prizonieratul este un calvar. Va dura, poate, multă vreme. Nu se știe dacă voi supraviețui, dar gândul că voi fi pus în postura de a trage cu pușca în frații noștri români care se vor afla pe Nistru apărându-și glia, mă oprește să fac acest gest. …Dimineața un ceai de plante, la prânz o supă de mei și o casă de mei(un fel de mămăligă) însoțite de 600 grame de pâine, care era un fel de aluat fiert din nu știu ce fel de făină care dacă o strângeam în palmă rămânea un cocoloș de mărimea unui ou de rață. Starea de slăbire în care ajunsesem ne adusese în situația că abia ne puteam deplasa. Uneori, cu greu ne puteam recunoaște unul pe altul. Când ne dezbrăcam să ne spălăm la baie, ne uitam unul la altul și constatam că fiecare are în fața sa niște schelete învelite cu piele printre ale căror coaste se vedea inima zvâcnind. Șoldurile prezentau răni sau în cel mai fericit caz, erau bătătorite din cauza presiunii mai mari exercitată asupra acestor părți ale corpurilor de către scândurile pe care dormeau. (…) Psihoza foamei și teama de moarte din cauza ei îi cuprinsese pe toți. Vai de cei care erau fumători și care nu se puteau abține de la acest nenorocit obicei. Renunțau chiar și la ultima bucățică de pâine sau la porția de mâncare așa slabă cum era în schimbul unei țigări de mahorcă introdusă în lagăr, cine știe cum, de către paznicii ruși prin intermediul privilegiaților cu care aveau relații de bunăvoință. Printre acești înfometați și slăbiți în ultimul grad eram și eu dar răbdam, răbdam și răbdam. Răbdarea este și ea un act de voință, act pe care reușisem să mi-l impun încă din primele zile de captivitate. Dar într-una din serile de iarnă ale lunii martie 1943, foamea a biruit răbdarea. Slăbit în așa hal, după lăsarea nopții, m-am ridicat din pat dintre camarazii mei și am pornit împleticindu-mi picioarele către subsolul mânăstirii din curtea lagărului de unde observasem că se scoteau cartofi pentru bucătărie. Ușa subsolului rămânea neîncuiată în timpul nopții. M-am convins mai târziu că nu se încuia întrucât pe aceeași ușă erau introduse cadavrele în camera mortuară (morga). Am pătruns în prima încăpere constatând prin pipăire că era goală. Era întuneric și frig. Îmbrăcămintea-mi era subțire. Am nimerit un gol într-un perete. Am pătruns prin acest gol în altă cameră care, de asemenea era fără cartofi.
De aici în alta și apoi într-alta până când într-una din ele am dat peste o grămadă de cadavre. Erau cadavrele celor care urmau să fie îngropate pe timpul nopții. Nu pot să descriu groaza ce m-a cuprins în acel moment precum și teama că nu voi mai nimeri drumul, atât de întortocheat spre a ieși din aceste catacombe care îmi cuprinseseră întreaga ființă. Gândurile morții în asemenea condiții, au început să mă năpădească. Simțeam că inima, așa de slăbită cum era, svâcnea așa de tare încât ar fi vrut să sară afară din piept ori să se oprească pentru totdeauna. Am început să-mi regăsesc calea de întoarcere, dar cum părăseam o încăpere și intram în alta până la urmă tot în cea cu cadavrele nimeream.” (Gh. Găvănescu-lucr. pag 97-98).
Festivitatea s-a încheiat cu un ceremonial religios la Monumentul Eroilor pentru nemurirea sufletelor lor.
Pe această cale, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” aduce mulțumiri și felicită organizatorii acestei festivități aniversare pentru scoaterea la lumină, la împlinirea unui secol de la nașterea sa, a celui care a fost dascăl și veteran de război, col. (rtr.) v. r. Gheorghe Ghe. Găvănescu, fiu al acestui sat gorjenesc. Mulțumiri participanților și felicitări celor care au rostit cuvinte de apreciere pentru acest strălucit om, care trebuie să fie adus mereu în atenția tuturor celor ce trăiesc pe aceste meleaguri gorjenești. Fie ca Dumnezeu să-l odihnească în împărăția Sa, iar noi, cei vii, să-l purtăm veșnic în inimile noastre!
Lt. col. (r.) Gheorghe Bușe, secretarul executiv A.N.C.E.R.M. Gorj

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here