Celebrăm România

106

Casa Corpului Didactic Gorj, Liceul Energetic Târgu-Jiu, având ca partener Consiliul Judeţean Gorj şi Şcoala Gimnazială Dragoteşti au organizat Proiectul educaţional Judeţean “Centenarul României Mari’’, omagiindu-i în acest an unic pentru România, pe cei care acum un secol au reușit să realizeze un vis aparent imposibil: unirea tuturor românilor. A cinsti realizările înaintașilor este frumos, însă nu suficient. Pentru că moștenirea pe care ne-au lăsat-o nu este doar un cadou, ci și o datorie. Aceea de a hrăni și crește, zi de zi, prin faptele modeste ale fiecăruia, avuția comună. A respecta cum se cuvine înaintașii înseamnă înainte de orice a omagia spiritul lor. În cadrul activităţii s-au derulat următoarele activităţi prezentări ppt, prezentare carte istorică, expoziţie cu imagini şi documente de la 1 decembrie 1918, filme istorice, momente artistice realizate de un grup de elevi ai unităţilor de învăţământ implicate în activitate prin recitarea unor cântece patriotice. Reprezentanți de seamă ai instituțiilor implicate în acest proiect, au punctat cu emoție miracolul Marii Uniri de la 1918, îi amintim pe domnul profesor Nichifor Gheorghe, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, d-na Vîlceanu Valeria, director CCD Gorj, dna bibliotecară Firan Alina Mihaela, CCD Gorj, d-nul profesor Voicu Teodor, d-nul profesor Popovici Laurențiu, metodist CCD Gorj, d-na prof. Necșulea Angelica, Școala Gimnazială Dragotești și, nu în ultimul rând, d-nul profesor Udroiu Vasile, director Liceul Energetic. La acest eveniment au luat parte bibliotecarii şcolari, cadre didactice și reprezentanți ai Casei Corpului Didactic Gorj. Mulțumim tuturor pentru implicare şi reuşita acestui proiect!
Bibl. Firan Alina Mihaela, Casa Corpului Didactic Gorj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here