Cele mai importante instituții s-au încolonat să apere Polaris!

2129

Dacă până acum șefii instituțiilor din Gorj, de la PSD și PNL, erau împinși de la spate de comunitate, prin proteste și acțiuni în justiție, să ia măsuri împotriva poluatorului de la Târgu-Jiu, Polaris, iată că în prezent s-au poziționat total împotriva locuitorilor din municipiu, care locuiesc în cartierele Bârsești și Slobozia, și comuna Bălești.

Poluatorul construiește celula 3, cu sprijinul nemijlocit al politicienilor din funcțiile județului
După mai bine de doi ani de când Polaris otrăvește aerul și solul, neținând cont de niciun fel de normă de sănătate a populației și nici de protecție a mediului, firma privată s-a înarmat fix cu instituțiile care ar fi trebuit să-i apere pe cetățeni de abuzuri. Mai exact, Primăria Târgu-Jiu, Consiliul Județean și ADIS au făcut cereri de intervenție în procesul în care, vineri, se judeca anularea autorizației de construire a celulei numărul 3 din depozitul de deșeuri, situat în nepermisă apropiere de casele oamenilor din Slobozia. Reamintim că otrava din aer și sol a fost produsă de Polaris prin primele două celule de gunoi din care s-a scurs continuu substanța extrem de periculoasă, levigat..
Mai mult, reamintim că Polaris vrea să construiască ȘASE celule de depozitare, cu toate că a fost amendat în mai multe rânduri și i-a fost oprită activitatea de depozitare, pentru un timp, de către Prefectura Gorj, condusă până de curând de Corneliu Răducan-Morega, schimbat de Guvernul PNL. De notat este și faptul că, din cauza Polaris, municipiul Târgu-Jiu a fost pentru multe zile pata roșie din harta națională a calității aerului, zeci de familii având de suferit.

Statul român, împotriva cetățeanului!
Pentru comunitate a fost șocant, fiindcă până acum doar se bănuia faptul că instituțiile sunt în slujba firmei poluatoare. La sfârșitul săptămânii trecute, trecerea lor în dotarea Polaris s-a făcut pe față, fără niciun fel de dubiu. Președintele Asociației „Slobozia vrea aer curat”, Mădălina Șarapatin, a anunțat că vineri, la Tribunalul Gorj, a fost un nou termen în dosarul 1402/95/2021 ce are ca obiect Anularea Autorizației de construire a celulei 3 a depozitului de deșeuri, autorizație eliberată de Instituția Primarului Municipiului Târgu-Jiu.
,,INCREDIBIL! Există la dosar trei cereri de intervenție împotriva cetățenilor: 1. UAT Târgu-Jiu; 2. CONSILIIUL JUDEȚEAN GORJ; 3. ADIS GORJ. De când am început lupta cu poluarea provenită de la depozitul de deșeuri, adversarul cel mai puternic a fost statul român prin instituțiile sale, alea aflate ,,în slujba cetățeanului”. Și mai grav este că în cazul ăsta e vorba de aerul pe care îl respirăm toți, da, toți, și voi cei care interveniți împotriva noastră!”, a spus aceasta, nevenindu-i să creadă că într-un astfel de caz, de o gravitate care a stârnit revolta unor zeci de cetățeni – pentru că Polaris s-a dovedit a fi un poluator pe care nimeni nu-l poate opri – instituțiile statului se încolonează pentru a sta în spatele unei companii private, în dauna populației.
M.C.H.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here