Printre problemele de sănătate cu care o persoană se poate confrunta, cel puțin o dată de-a lungul vieții, se numără afecțiunile aparatului urinar.
În cazul femeilor, infecțiile tractului urinar sunt reprezentate mai ales de infecțiile vezicii urinare, așa-numitele cistite. Explicația pentru faptul că femeile sunt mai afectate de acest tip de infecție mai frecvent decât bărbații este una anatomică: uretra unei femei este de cinci ori mai scurtă decât uretra unui bărbat. Uretra, acel canal prin care urina acumulată în vezica urinară este eliminată, poate fi, totodată, o cale de acces a bacteriilor în sistemul urinar.
Deși acest tip de infecții urinare inferioare sunt comune și destul de banale în primă instanță, dacă sunt neglijate sau dacă nu sunt tratate corespunzător, pot avansa pe tractul urinar și determina afectarea infecțioasă a rinichilor. Următoarele sunt indicii că o asemenea infecție s-a agravat: o stare generală alterată, o temperatură ridicată, precum și dureri lombare (de spate) și abdominale. În stadii târzii, când infecția interesează rinichii, afectând sistemul de colectare a urinei de la acest nivel (pielonefrită), se poate ajunge la fenomenul de infecție generalizată prin transferul în fluxul sangvin (septicemie). Această situație apare rar, însă reprezintă o urgență medicală și, în lipsa unor măsuri terapeutice adecvate, se poate ajunge la deces.
De aceea, pentru a evita complicațiile, este importantă contactarea medicului de la primele simptome atunci când se suspectează o infecție urinară. Automedicația nu reprezintă o abordare corectă în astfel de situații, pentru că folosirea aleatorie sau nefondată a antibioticelor va determina dezvoltarea rezistenței la antibiotice și, implicit, ineficiența tratamentului.
Se poate considera că o persoană se confruntă cu o infecție urinară recurentă dacă a avut trei episoade de boală diagnosticată de-a lungul unui an sau două asemenea episoade într-un interval de șase luni.
Prostatitele
Prostata are mărimea unei nuci și este situată imediat sub vezica urinară. Această glandă, specifică sexului masculin, are și rol în reproducere, prin secretarea lichidului seminal, care favorizează deplasarea spermatozoizilor. Infecțiile localizate la acest nivel pot fi de mai multe tipuri, în funcție de cauză și de durata manifestării: prostatite bacteriene acute sau cronice, prostatite cronice (sindromul durerii cronice pelvine – atunci când nu a fost identificată o cauză infecțioasă sau de altă natură) și prostatite inflamatorii asimptomatice (atunci când inflamația apare în lipsa unor simptome).
În numeroase cazuri, infecțiile prostatei se manifestă prin urinare frecventă și dificilă, prin dureri locale, disconfort abdominal la linia curelei pantalonului. Persoana afectată trebuie să meargă cât mai repede la medic dacă nu mai poate urina, dacă a devenit dureros să urineze și are febră, dacă urinează cu sânge și dacă are dureri severe în zona genitală.
Consultația urologică și tratamentul prescris în urma acesteia nu pot fi înlocuite cu administrarea independentă a suplimentelor alimentare sau a altor mijloace de tratament alternativ cu efecte anunțate de îmbunătățire a funcțiilor prostatei (există foarte multe reclame la televizor în acest sens). Dacă nu sunt tratate corespunzător, prostatitele pot recidiva într-un procent mare, iar întreținerea unei stări inflamatorii a prostatei va duce la complicații.
Cancerul de prostată
Cancerul de prostată apare, în general, după vârsta de 50 de ani. Boala poate apărea și mai devreme, dacă în familie există rude de gradul unu cu acest tip de cancer.
Diagnosticul precoce al cancerului de prostată este de o importanță covârșitoare, având în vedere faptul că tratamentul chirurgical efectuat în stadii precoce poate duce la vindecare în 85-90 % din cazuri, cu o durată medie de supraviețuire de până la 15 ani. Fără tratament, un bărbat cu cancer de prostată are un prognostic de supraviețuire de aproximativ trei ani.
Întrucât acest cancer nu dă simptome decât în stadiile târzii, în cele mai multe cazuri, este foarte importantă monitorizarea stării de sănătate a prostatei prin măsurarea valorii antigenului specific al prostatei (PSA). PSA este cel mai important marker larg disponibil pentru depistarea cancerului de prostată și are, de asemenea, utilitate în monitorizarea acestei afecțiuni. Însă valorile crescute ale PSA nu sunt specifice doar pentru cancerul de prostată, ci pot fi întâlnite și în alte condiții (adenom de prostată, prostatită acută sau cronică). De aceea, recomandările ghidurilor de practică sunt ca medicii urologi să determine necesitatea efectuării acestei analize în urma discuției cu pacienții.
Recomandările internaționale privind depistarea precoce a cancerului de prostată includ, în cazul bărbaților cu vârste de peste 50 ani, testarea PSA, completată de examenul prostatei prin tușeu rectal.
La vârste mai tinere (40-45 de ani), testarea PSA este indicată doar în acele cazuri cu antecedente familiale de cancer de prostată (rude de gradul I). De asemenea, efectuarea unei ecografii de prostată anual, după vârsta de 40 de ani, este o modalitate eficientă de screening.
Cancerul vezicii urinare
Cancerul de vezică urinară se formează din celule vezicii care suferă mutații genetice.
Sângerarea în urină (hematurie) – vizibilă cu ochiul liber sau depistată la examenul sumar de urină – poate sugera prezența unui cancer de vezică; durerile la urinare, urinările frecvente și senzația de golire incompletă a vezicii pot indica un cancer la acest nivel. Bărbații sunt de trei ori mai expuși decât femeile să facă acest tip de cancer. Persoanele care fumează sunt, și ele, mai vulnerabile să dezvolte un cancer de vezică. De asemenea, studiile arată că acest tip de cancer se manifestă preponderent după vârsta de 55 de ani.
Un diagnostic de certitudine se poate obține prin efectuarea unei ecografii abdominale și în urma unei inspecții cu o cameră video a interiorului vezicii (cistoscopie). Tumorile vezicale nu sunt întotdeauna agresive, dar dacă nu sunt tratate de la început, vor recidiva sau se pot transforma în cancere invazive, care metastazează în alte organe sau țesuturi (plămâni, ficat, oase).
Cancerul renal
Bărbații sunt de două ori mai expuși decât femeile să facă această boală. Cancerul de rinichi apare preponderent în grupa de vârstă 65-74 de ani, potrivit studiilor. Și acest tip de cancer se poate manifesta prin sângerare în urină, dar și prin hipertensiune arterială, dureri de spate, temperatură ușor crescută, anemie, oboseală, dureri osoase etc. Fumătorii, persoanele care suferă de obezitate și cele expuse la radiații sunt categorii cu risc mare de a dezvolta un cancer renal.
Cancerul renal are un răspuns slab la tratamentul cu citostatice, iar radioterapia este ineficientă. În ultimul timp, au apărut unele clase de medicamente care au arătat o eficiență mai ridicată, dar, chiar și așa, tratamentul chirurgical rămâne opțiunea cea mai bună. Însă doar dacă boala este identificată în stadii incipiente există șanse reale de vindecare. Efectuarea unei investigații imagistice (ecografie, IRM), după vârsta de 40 de ani, este o soluție pentru a descoperi din timp acest tip de cancer.
Material informativ realizat de dr. Cornoiu Cristina, medic specialist medicină de familie, Cabinet Planificare familială din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu
