Cel mai scump drum din Gorj este la Vladimir: Un kilometru reabilitat costă un milion de lei

2652

Caz fără precedent în comuna Vladimir, unde un kilometru de drum, lucrare nefinalizată nici la aproape nouă ani de la începerea lucrărilor, costă administrația locală un milion de lei. Deja, fosta conducere a primăriei a achitat ultimele facturi la drum de peste 551.000 de lei unei firme locale, care a început lucrarea în 2008, ca pe 31 ianuarie, o instanță a Curții de Apel Craiova să oblige administrația locală actuală din Vladimir să mai achite încă o dată banii respectivi, însă unei firme din Cluj aflate în insolvență. Edilul de Vladimir, Ion Ianăși, susține că primăria nu deține banii necesari pentru a achita pretențiile firmei clujene, cu atâta mai mult cu cât constructorul, SC BUILDIND CONSULT SRL aparținând unei persoane din localitate, a fost plătit deja cu suma respectivă și chiar mai mult, drumul neterminat nefiind recepționat nici în prezent. În cauză miroase și a abuz în serviciu, între firma din Cluj și cea din Vladimir existând un contract de cesiune creanțe, de care fosta administrație locală nu este deloc străină.

În 2008, fostul primar de Vladimir, Aurel Băcanu Vladimirescu(decedat în 2013), a decis să reabiliteze o porțiune de peste un kilometru de drum în satul Frasinu. Lucrarea nu se postează pe SEAP, ci se oferă, la plic, firmei lui Virgil Constantin Ianăși, localnic al comunei, administrator al SC BUILDING CONSULT SRL Târgu-Jiu, care avea la momentul respectiv doar doi salariați. Oferta lui Ianăși, pusă totuși la plic, în ciuda numărului mic de salariați, îl face pe respectivul câștigător al investiției, firma apucându-se de drum imediat după ce patronul bate palma cu fostul edil Băcanu Vladimirescu(primar al comunei în perioada 1979-2012).

Cifra de afaceri a BUILDING CONSULT explodează!
Firma lui Virgil Ianăși, înființată în 2005, tot cu doi salariați, ajunge astfel să înregistreze în 2008, o cifră de afaceri de 3.389.757 de lei și un profit net de peste 60.000 de lei, acesta fiind anul de vârf al societății comerciale. Societatea coboară însă, în 2011, la o cifră de afaceri de doar o jumătate de milion de lei și la un profit net de doar 2000 de lei, problemele firmei apărând în 2010, când aceasta intră în insolvență.
Firma cu doi salariați a afaceristului Ianăși, ajunsă în 2010 cu doar un salariat, lucra, la momentul respectiv, deja de doi ani la drumul care nu dădea semne că se va termina prea curând. Deși firma are în spate și o balastieră, potrivit actualului primar Ion Ianăși, porțiunea de drum de la Frasinu nu este nici acum, în 2017, terminată, și mai mult, lucrarea, deși plătită generos, nu este, la aproape nouă ani de la începerea ei, recepționată.
“Firma BUILDING CONSULT SRL nu aparține vreunei rude de-ale mele, la mijloc este doar o coincidență de nume. Adevărat, administratorul este din Vladimir, dar lucrarea a fost câștigată de către acesta în 2008, prin ofertă la plic, primar fiind atunci Băcanu Vladimirescu. Lucrarea nu este terminată nici în prezent, drumul nu este în atare condiții nici recepționat, dar vă pot garanta că nu există în contabilitate nicio factură de plătit pentru firma respectivă, aflată în insolvență. Știu că în 2013, fostul primar Marius Vijulan a plătit societății peste jumătate de milion de lei, pentru drumul de la Frasinu, bani pe care acum Primăria Vladimir este obligată să-i plătească încă o dată, unei firme din Cluj. Eu eram atunci viceprimar, dar nu aveam acces la plăți sau la lucrări, așa că nu știu cu exactitate ce s-a întâmplat. Cunosc că la mijloc există însă un contract de cedare creanțe, probabil firma din Cluj a cerut autorităților locale să-i plătească ei toți banii care se cuveneau BUILDING CONSULT SRL pentru drumul acesta, probabil și pentru altele, în contul acelui contract de cesiune încheiat între cele două societăți. Cum banii s-au plătit de primărie tot firmei din Gorj, și nu celei din Cluj, s-a ajuns la proces. Nu cunosc de ce fostul primar Marius Vijulan nu a respectat contractul, cum nu știu nici dacă acest contract stă sau nu în picioare”, a explicat primarul de Vladimir, Ion Ianăși.
Deși am încercat să-l contactăm telefonic pe fostul primar Vijulan, pentru a ne explica dacă i s-a cerut sau nu să bage banii pentru lucrările BUILDING CONSULT, în comună, în conturile firmei din Cluj, acesta nu a fost de găsit.

Firma gorjeană, executată de firma țeparului Bebe
Potrivit portalului de judecată, anul trecut, insolventa BUILDING CONSULT ajunge să fie acționată în judecată de firma afaceristului clujean Ioan Bene, PANPETROL COM, societate cu sediul în localitate Păniceni (județul Cluj), la rândul ei în insolvență. Societatea lui Bene, considerat de presa clujeană drept un țepar de înaltă clasă, respectivul fiind implicat în acordarea de bilete la ordin și file CEC fără acoperire, ajunge astfel să pretindă Primăriei Vladimir și firmei lui Ianăși, să-i achite peste 551.000 de lei, bani pe care autoritățile, în baza unui contract de cesiune creanțe, ar fi trebuit să-i bage în contul lui Bene, nu al firmei gorjene. Procesul început inițial la Cluj ajunge în septembrie 2016 pe rolul Curții de Apel Craiova. O instanță din Bănie hotărăște astfel pe 31 ianuarie 2017, după doar două termene, că Primăria Vladimir este bună de plată, fiind obligată, prin sentință definitivă, să-i plătească lui PANPETROL COM 5,5 miliarde de lei vechi.
De altfel, instanța nu numai că admite apelul PANPETROL, ci printr-o hotărâre definitivă “schimbă sentinţa în sensul că admite în parte acţiunea şi obligă pârâta Primăria Comunei Vladimir către reclamantă la plata sumei de 551.219,68 lei şi la dobânda legală de la 26.07.2013 şi până la achitarea integrală a debitului. Respinge acţiunea faţă de SC BUILDING CONSULT SRL”.
Mai exact, Primăria Vladimir și nu firma lui Virgil Ianăși este obligată să plătească pretențiile financiare ale firmei PANPETROL COM, dar și o dobândă la suma respectivă.

sentintaPrimăria Vladimir, bună de plată!
În atare condiții, Primăria Vladimir care plătește prin fostul edil Vijulan deja cei 551.219,68 lei firmei BUILDING CONSULT SRL, pentru ultimele lucrări, este obligată să achite aceiași bani și firmei PANPETROL COM, primăria nerespectând, din câte se vede, contractul de cesiune creanțe din cele două firme, prima având să-i achite acesteia, se pare, contravaloarea unei cantități mari de combustibil, achiziționat, cu ani în urmă, de la societatea de Cluj.
Primarul Ianăși susține acum că autoritatea publică nu va plăti acești bani, stabiliți de instanță, încercând să atace în vreun fel hotărârea rămasă definitivă, și fără cale de atac, în ianuarie. “Primăria Vladimir nu poate plăti de două ori aceleași facturi achitate deja, de fostul primar, firmei cu sediul în Târgu-Jiu. Voi contacta luni un avocat și o să văd cum scăpăm de această problemă serioasă. Contractul de cesiune cred însă că nu stă în picioare. Voi studia dosarul, deoarece și eu am aflat abia, joi seara, că am pierdut procesul respectiv. Există însă și suspiciuni, legat de abuz în serviciu, pentru cei care au plătit banii către BUILDING CONSULT. Voi studia însă documentele și voi vedea ce urmează să facem, cert este că noi nu avem de unde să luăm acești bani ca să plătim pretențiile firmei din Cluj. Noi, am picat la mijloc într-un litigiu cu două firme în insolvență, care nu și-au achitat datoriile între ele”, a declarat, ieri, primarul de Vladimir, menționând că, din păcate, în localitate există, astfel, un drum foarte scump, deși neterminat.

vladimir drumDrum de lux
“S-a plătit mult mai mult decât acești 551.000 de lei pentru acest drum neterminat nici până în prezent. Drumul nu s-a recepționat din acest motiv, deși firma a fost plătită pe situația de lucrări. Un kilometru de drum a costat mai mult decât un milion de lei, la cât va fi cotat, dacă am plăti și cele stabilite de instanță”, a completat Ianăși.
Primarul susține că firma BUILDING CONSULT, deși a dat chix cu drumul de la Frasinu, a mai făcut și alte lucrări cu bani publici în Vladimir.
SC BUILDING CONSULT vrea să intre în faliment în octombrie 2016, dar o instanță a Tribunalului Gorj decide pe 2 noiembrie să respingă cererea de încetare a procedurii de reorganizare şi trecere la faliment. Sentința putea fi atacată cu recurs.
Ca atare, drumul din Frasinu va rămâne, cu siguranță, neterminat și anul acesta, la 9 ani de la începerea lucrării achitate din bani publici. Nimeni nu a fost tras la răspundere, până în prezent, pentru lucrarea în cauză.
Anamaria Stoica

1 COMENTARIU

  1. Gresit , cel mai scump drum din Gorj este un drum forestier , pietruit ,de la Obstea Pestisani in lungime de 3,4 kilometri ce a costat 4,2 milioane lei .

Dă-i un răspuns lui gogu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here