Cei trei prorectori ai UCB, eliberați din funcții de către Senat

862

Senatul Universității “Constantin Brâncuși” din Tâgu-Jiu a eliberat din funcții, prin vot, la ultima ședință, cei trei prorectori ai instituției de învățământ superior. La baza hotărârii Senatului a stat planul de reorganizare al universității, aceste funcții de conducere din UCB fiind reduse de la trei la două. În ședința de Senat din februarie se va stabili cine sunt noii prorectori ai instituției de învățământ superior de stat, președintele acestui for, Adrian Gorun specificând că își dorește noi candidați pe cele două funcții.

Scăderea numărului de studenți ai Universității “Constantin Brâncuși” a impus luarea unor măsuri drastice de reducere a cheltuielilor instituției, puse în aplicare deja de anul trecut. Măsurile de diminuare a cheltuielilor materiale și salariale au salvat deja universitatea de un colaps financiar, dar reducerile nu se opresc, Senatul UCB fiind pregătit, în continuare, să taie din posturile de conducere. Cum planul de reorganizare al UCB impunea și scăderea numărului de prorectori de la trei la doi, Senatul UCB a aprobat asta chiar în ședința din 20 ianuarie. “Se aprobă declanșarea procedurii de revocare a prorectorilor responsabili cu Domeniul învățământ și asigurarea calității și cu Domeniul Dezvoltare instituțională, cercetare științifică, studenți prin audierea în plenul Senatului universitar”, se arată în articolul 8 al primei hotărâri a Senatului UCB din acest an.
Poziția ocupată de profesorul Ștefan Sorinel Ghimiș și cea deținută de Ana Gabriela Babucea au fost supuse al vot, ambii fiind revocați din funcții.

Funcții vechi, oameni noi!
Președintele Senatului UCB, Adrian Gorun, a declarat pentru Gorjeanul că nu doar cei doi prorectori au fost eliberați din funcții, potrivit planului de reorganizare al instituției aprobat de Ministerul Educației, ci și cel de-al treilea, adică prorectorul pe Infrastructură, resurse financiare și relații internaționale, Liviu Marius Cîrțină. “Toți prorectorii universității au fost eliberați din funcții urmare a planului de reorganizare al instituției. Echipa va fi refăcută la viitoarea ședință de Senat, dar vor fi aleși doi prorectori. Foștii pot să solicite Senatului realegerea lor, dar eu aș prefera persoane noi”, a declarat președintele Senatului, Adrian Gorun. Profesorul universitar doctor a explicat că universitatea va mai face și alte reduceri semnificative, luându-se în calcul chiar comasarea unor facultăți, UCB având în plan să rămână cu trei din actualele cinci facultăți.
Gorun a specificat, la cererea Gorjeanul, că Luminița Popescu va rămâne, în continuare, în funcția de rector al UCB, președintele Senatului negând informația, pe surse, potrivit căreia s-ar urmări și debarcarea ocupantei acestui post de conducere.

Untitled UntitledChirițescu, fără funcție și cu salariul diminuat
În hotărârea nr.1 a Senatului UCB s-a mai stabilit și încetarea acordării indemnizației de 5% pentru profesorul Dorel Chirițescu, asta urmare a faptului că funcția acestuia de responsabil cu cercetarea, transferul de cunoștiințe și inovarea, a fost desființată anul trecut.
De asemenea, Senatul a aprobat pe 20 ianuarie și o serie de măsuri în îmbunătățirea activității desfășurate în cadrul universității de stat din Târgu-Jiu. Este vorba despre: “audierea în Senat a persoanelor care nu pun în executare sau întârzie punerea în executare a hotărârilor Senatului; transmiterea către cancelarul General al Senatului, după fiecare ședință a Consiliului de Administrație, în copie, a procesului-verbal de ședință; publicarea pe site-ul Universității «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu a tuturor hotărârilor Consiliului de Administrație, în vederea intrării în legalitate în ceea ce privește producerea efectelor juridice; Hotărârile Consiliului de Administrație se vor publica, în continuare, lunar în Buletinul Informativ al UCB; Reorganizarea consiliului consultativ al Universității «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu”.
Anamaria Stoica

4 COMENTARII

  1. Gorun ar vrea persoane noi: pe fiusu si pe cumpanasu, un om de mare valoare. Salut baieti, s-au terminat bocancii 45 de la politie de pe stocul de la nea bebe, eu zic sa comande si la universitate creta colorata si blocuri de desen.

  2. adica a picat varianta cu fi-su prorector si rector…chiar nu se poate face nimic in privinta acestui ins care si-a inchis pipitele in caldura la fostul rectorat cu cheia, in timp ce la studenti si profesori le-a dat vacanta de frig??

  3. Minciuna grosolana.
    Ca sa isi acopere abuzul in serviciu care l-au facut saptamana trecuta in senat, cand au revocat 2 prorectori din 3 desi legea nu le permitea, acesti infractori de senatori forteaza rectorita sa reorganizeze ca sa ii scape de puscarie. Sa va dea si hotararea de senat din vinerea trecuta daca il tine pe presedintele senatului, sau frica de puscarie il face sa o manance?

Dă-i un răspuns lui Vero Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here