Cei mai mulţi beneficiari de lapte praf sunt la Târgu-Cărbuneşti

381

lapte-prafÎn luna martie, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj are de distribuit 976 de cutii de lapte praf unui număr de 122 de beneficiari. Majoritatea primăriilor au venit deja să ridice dozele solicitate. Cei mai mulţi beneficiari sunt la Târgu-Cărbuneşti, unde s-au dat 384 de cutii.

La Târgu-Cărbuneşti, unde funcţionează leagănul de copii, lunar ajung cele mai multe doze de lapte praf gratuit. Şi în această lună au fost 48 de beneficiari. „În martie am avut de distribuit 16 cutii la Alimpeşti, unde am avut doar doi beneficiari; la Bumbeşti-Jiu sunt patru copii, la Câlnic sunt cinci, la Drăguţeşti sunt zece, la Motru 15, la Rovinari 12, la Padeş doi, la Scoarţa trei, la Stăneşti unul, la Târgu-Jiu sunt şapte beneficiari, iar la Târgu-Cărbuneşti sunt 48; mai sunt cinci la Turceni, unul la Turcineşti şi trei la Văgiuleşti. În total sunt 122 copii”, a declarat Elena Piţian, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. O mare parte dintre cutii au fost deja distribuite în teritoriu. „Am dat la Alimpeşti, Câlnic, Godineşti, Jupâneşti, Motru, Rovinari, Padeş, Târgu-Jiu şi Târgu-Cărbuneşti”, precizează purtătorul de cuvânt al DSP Gorj. Restul primăriilor sunt aşteptate la sediul DSP Gorj pentru a-şi ridica laptele praf solicitat.

Criterii de acordare a laptelui praf

Laptele praf este distribuit numai pe criterii medicale, pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 12 luni ale căror mame prezintă contraindicaţii ale alăptării (boli grave: TBC pulmonar activ, neoplazii, caşexie, septicemie, boli psihice grave, scleroză în plăci, insuficienţă renală sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, tireotoxicoză, mamă infectată cu HIV, tratamente cu citostatice, diazepine, anticoagulante, radioizotopi, eclampsie). În plus, vor beneficia de lapte praf copiii ale căror mame au decedat şi copiii instituţionalizaţi sau daţi în plasament. Prescrierea laptelui praf se va face gratuit, ca şi până în prezent, pe reţetă, de către medicul de familie.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here