Cei care lucrează la privat nu au avut zi liberă de Sf. Marie

149

Salariaţii din toate instituţiile publice din judeţ au fost liberi ieri. Asta deoarece, potrivit legii, sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului este declarată sărbătoare legală, zi în care nu se lucrează, aşa că nici o primărie din judeţ şi, evident, din ţară nu a fost deschisă, la fel şi administraţiile financiare, oficiile poştale şi celelalte instituţii. Nu acelaşi lucru îl putem spune despre gorjenii care lucrează la privat, ziua de miercuri fiind ca oricare alta din săptămână în care aceştia au lucrat. Taximetriştii, florăresele şi vânzătoarele au lucrat, de exemplu, normal.

Miercuri toţi angajaţii din unităţile şi instituţiile statului au beneficiat de o zi nelucrătoare. Lucrul la ghişee a fost întrerupt pentru o zi, urmând a se desfăşura normal începând de astăzi. Tot închise au fost şi cabinetele medicilor de familie şi policlinicile. Chiar si secţiile de poliţie au avut zi liberă, însă, pentru a preveni infracţiunile de orice fel, continuitatea a fost asigurată de personalul de serviciu.

Personalul administrativ liber, restul la muncă
Doar spitalele au mai fost deschise populaţiei, dar nu în totalitate. Medicii au lucrat după programul obişnuit de week-end. Ca la orice sărbătoare legală, Compartimentul de Primire Urgenţe a stat la dispoziţia pacienţilor pentru a asigura urgenţele, iar celelalte secţii vor funcţiona prin intermediul liniilor de gardă. În rest, personalul administrativ va avea zi liberă. Ulterior, pe 16 august, programul va reveni la normal. Prevederea Legii nr. 202/2008 nu are aplicabilitate în cazul unităţilor de învăţământ, având în vedere faptul că este vacanţă.

Zile libere, considerate sărbători legale
Miercuri nu este singura zi liberă de care vor beneficia bugetarii. Până la sfârşitul anului, ei vor mai avea încă 4 zile în care nu vor merge la serviciu. Este vorba despre 30 noiembrie, atunci când este sărbătorit Sfântul Andrei şi 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României. În plus, ei vor mai avea două zile libere de Crăciun.
Andrada Bărăitaru
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here