Ceauşescu nu face pe dictatorul la Jilţ

190

Numit de mai puţin de o săptămână în funcţia de director al EMC Jilţ, liberalul Cosmin Ceauşescu nu s-a dedat la schimbări în structura de personal a unităţii. Acesta a declarat că schimbări nu intenţionează să facă, acceptând schema de personal şi evaluările fostei conduceri a unităţii. Ceauşescu a menţionat că eventualele modificări le va promova numai în acord cu conducerea Diviziei Miniere şi a Complexului Energetic Oltenia.

Directorul tehnic al EMC Jilţ, Cosmin Ceauşescu, a fost numit în funcţia de director al unităţii în locul lui Ion Paraschiv, în urmă cu mai puţin de o săptămână. Numirea nu a luat prin surprindere, deşi au fost persoane care au criticat lipsa de experienţă a directorului liberal. Ceauşescu nu neagă acest lucru dar consideră că oricine are dreptul la opinie, în concluzie, şi la critică, el văzându-şi însă de misiunea pentru care a fost numit. Noul director susţine că nu a găsit nereguli în ce priveşte activitatea unităţii, şi că nu vor face schimbări în structura de personal. Acesta a menţionat că schimbările dacă vor fi necesare va decide cu conducerea CEO, şi dacă se va ajunge la asta personalul va fi evaluat. Deocamdată, rămâne în picioare evaluarea făcută de fostul director Paraschiv.
A. Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here