Cea mai frumoasă experiență trăită – participarea la concursul național de oratorie Demostene

595

Știm cu toții cine a fost Demostene sau Demosthenes? Demostene s-a născut la Atena în anul 384 î.Hr. într-o familie înstărită. S-a bâlbâit din copilărie și pronunța incorect sunetele, dar avea o dorință mare de a deveni orator și prin exerciții cu pietre în gură acesta a reușit. Pe data de 18 Martie 2018, datorită doamnei profesoare de limba și literatura română Pânișoară Elena-Ștefania, dar și susținută de domnul diriginte Voicu Teodor, am putut participa la primul meu concurs de oratorie organizat de Clubul Interact Tg-Jiu care s-a desfășurat la Colegiul Național “Tudor Vladimirescu”. Eram cuprinsă de emoții, încă nu-mi învinsesem agorafobia, dar am continuat aducându-mi aminte de spusele domnului diriginte: “Luptă pentru visele tale, dar nu uita să-ți păstrezi coloana vertebrală!”. Am pășit în incinta liceului cu multă emoție în suflet, auzisem atâtea lucruri interesante pe care mi le împărtășise doamna mea de română și de cum am intrat, am remarcat pictura lui Tudor Vladimirescu ce mi-a amintit de spusele acestuia: “Patria este norodul, nu tagma jefuitorilor!” Am câștigat la faza municipală premiul I, dar pe lângă acest premiu am mai câștigat câteva prietenii pe viață, și anume cei mai inteligenți si frumoși adolescenți (Paul Dăneț, Mihai Militaru, Camelia Cotigă, Daria Șarapatin, Ancuța Cioroboiu- elevi ce aduc cinste și prestigiu liceului).Au urmat zile întregi de pregătire cu ajutorul doamnei Pânișoară Ștefania, căreia nu îi voi putea mulțumi niciodată pentru tot sprijinul acordat la diferite concursuri sau olimpiade – pe lângă faptul că este unul din motivele care ne atrage să mergem la școală, ne este a doua mamă, la fel cum era și regretabila doamnă învățătoare Voicu Maria, ființa care va rămâne veșnic printre noi prin lucrurile, vorbele calde sau sfaturile ajutătoare de viață pe care ni le-a dăruit mereu cu toată dragostea! Pe data de 20 aprilie am ajuns la Pitești unde am cunoscut persoane minunate, coordonatorii ce ne-au prezentat orașul și ne-au îndrumat să vizităm diferite locuri. Aceștia sunt Andrei Timotei Caraiman, Motoi Alexandru și Mircea Chiș. A doua zi (21 aprilie) urma desfășurarea concursului faza națională la Universitatea “Constantin Brâncoveanu” din Pitești, unde, chiar dacă nu am fost câștigătoare printre primii șase concurenți și am primit doar diploma de participare, cu lacrimi în ochi am reușit să zâmbesc. Nu câștigasem unul dintre premii, dar am câștigat amintiri nemuritoare ce mi-au marcat viața în cel mai spectaculos mod, prieteni adevărați de la care am avut ce învăța, dar cel mai important am învins glosofobia și această achiziție culturală mă va ajuta data viitoare să mă întorc cu unul dintre premii! Țin să mulțumesc încă o dată doamnei profesoare Pânișoară Ștefania, domnului diriginte care îmi este precum un al doilea tată Voicu Teodor pentru încurajare și susținere, și bineînțeles Clubului Interact Târgu-Jiu. Nu în ultimul rând, se cuvine să le mulțumesc scumpilor mei părinți pentru încrederea acordată și timpul de calitate investit în creșterea și educarea mea.
Popescu Adriana-Georgiana, elevă în clasa a VIII- a, Școala Gimnazială Nr.1.Albeni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here