CE Turceni arde 8 miliarde de lei pe o autospecială de pompieri

111

DeschidereLa începutul acestei luni, conducerea Complexului Energetic(CE) Turceni a decis să pună la bătaie 8 miliarde de lei vechi pentru a dota unitatea energetică cu o nouă autospecială, necesară pentru stingerea eventualelor incendii în unitatea energetică.

Asta însă în condiţiile în care unitatea are deja în dotare alte maşini similare, dar care pur şi simplu staţionează în garajul Complexului. Mai mult trebuie precizat că un incendiu de proporţii nu a mai avut loc în CE Turceni de o mare perioadă de timp, autospecialele unităţii fiind folosite doar pentru curăţarea sporadică a prafului de pe platforma termocentralei ori pentru udarea florilor şi a arborilor din incinta producătorului de electricitate.

Reprezentanţii Complexului Energetic Turceni risipesc banii unităţii energetice pe lucruri mai puţin folositoare. O dovedeşte o investiţie pe care conducerea CE Turceni a aprobat-o recent, în acest caz fiind vorba despre achiziţionarea unei autospeciale noi de pompieri. Dacă un astfel de vehicul nu ar fi existat în unitate, investiţia ar fi fost de înţeles, dar cum criza a afectat producătorul de electricitate, iar profitul complexului este ca şi inexistent, aruncarea a cel puţin 8 miliarde de lei vechi pentru o maşină este o adevărată risipă. Măsurile de precauţie sunt însă pe de o parte de înţeles, dar cu siguranţă există şi alte priorităţi. CE Turceni deţine deja două autospeciale de pompieri şi în jur de 20 de pompieri angajaţi, care fac doar acţiuni de prevenţie.

Trai nenică pentru pompieri

Şi pentru că este o unitate care se respectă, CE Turceni deţine astfel Serviciul de Pompieri, în timp ce un serviciu similar, pentru Jilţ, a fost externalizat, şi preluat cu câţiva ani în urmă de către Minprest Serv SA. Comparaţiile de salarii între pompierii celor două unităţi arată diferenţe foarte mari, pompierii CE Turceni fiind bine plătiţi în comparaţie cu confraţii lor externalizaţi, care se tem acum şi de disponibilizări. Cu ceva vreme în urmă, Corneliu Gârjoabă, directorul de Resurse Umane al CE Turceni, anunţa că ar dori să preia pompierii de la cariere, iar în subordinea directă a CE Turceni. Într-o astfel de situaţie nu prea se explică deloc cumpărarea acestei noi autospeciale, externalizaţii urmând să îşi aducă în patrimoniul CE Turceni şi autospecialele din dotare.

Ofertele deschise pe 6 mai

Până atunci însă, reprezentanţii CE Turceni s-au gândit să facă această investiţie, conform caietului de sarcini ofertele celor care vor să vândă CE Turceni maşina respectivă, urmând să fie deschise pe data de 6 mai. Între timp însă o greşeală de redactare opreşte licitaţia pe data de 8 aprilie. “Dintr-o greşeală de redactare nu s-a bifat în cadrul anunţului de participare organizarea unei faze de licitaţie electronică”, anunţă reprezentanţii CE Turceni care vor relua însă licitaţia după modificarea erorii.

Reamintim că, nu departe de luna trecută, conducerea CE Turceni a luat decizia de a trimite în concediu de aşteptare în jur de 100 de salariaţi, fără ca hotărârea să aibă o bază legală. Atunci se motiva că sunt necesare economii în unitatea energetică. În final oamenii au fost rechemaţi la serviciu.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here