Ce trebuie făcut în caz de leşin

7127

ameteala-Atunci când te simţi slăbită, ameţeşti şi ţi se înceţoşează vederea înseamnă că ai de-a face cu o stare de leşin. Motivele pentru care ai aceste simptome sunt cauzate de faptul că nu ai mâncat la timp sau ai avut parte de un necaz.

Leşinul apare atunci când sângele nu mai ajunge la creier la timp. Simptome: o persoană în pragul leşinului poate fi palidă sau poate simţi ameţeli, urmate apoi de căderea la pământ. De asemenea, alţi factori declanşatori ai lipotimiei sunt consideraţi a fi stresul fizic (efortul prelungit, oboseala accentuată etc.) sau psihic (emoţiile puternice etc.), suprasolicitarea, insolaţia, scăderea concentraţiei de glucoză în sânge (hipoglicemie) etc. Leşinurile pot fi de scurtă durată sau de durată mai lungă. Pe timpul lipotimiei simţurile voastre sunt nule, sau simţiţi dar nu înţelegeţi. Şi atunci când stăm prea mult timp în picioare putem să avem stări de leşin deoarece venele picioarelor se umflă atrăgând o cantitate foarte mare de sânge, astfel încât creierul va “beneficia” doar de un flux sangvin redus. Pentru a preveni apariţia stărilor de leşin trebuie să respectaţi o dietă echilibrată, atât din punct de vedere al alimentelor consumate, cât şi din cel al regularităţii meselor. Mâncaţi multe fibre şi limitaţi consumul de carbohidraţi rafinaţi (zahăr, făină etc.) deoarece o astfel de alimentaţie protejează pancreasul şi face ca nivelul zahărului în sânge să fie menţinut la cote normale (pancreasul secretă hormonul insulină care controlează nivelul glicemiei). Atunci când ai ameţeli ar trebui să stai cu capul aplecat între picioare. Neapărat trebuie să stai aşezată. Trebuie să ai condiţii bune de respiraţie, camera să fie aerisită sau locul în care te afli. Îmbrăcămintea ar trebui să-ţi fie cât mai lejeră. Ar fi indicat să ţi se aplice comprese cu apă rece pe frunte. În cazul în care victima nu-şi revine trebuie anunţat de urgenţă un medic. NU trebuie să se aplice palme pe faţa bolnavului sau să se dea de băut, deoarece nu se poate înghiţi corect.

Tratamente naturiste în caz de leşin

Dacă o persoană a leşinat puteţi să apelaţi la un remediu de revigorare imediată. Pentru aceasta aplicaţi pe tâmplele persoanei leşinate puţin ulei de levănţică. Acesta este foarte revigorant şi va ajuta la o revenire rapidă. Puteţi aplica de asemenea acest ulei şi pe dosul încheieturii mâinilor, cu aceleaşi rezultate benefice. Uleiul de levănţică poate fi folosit şi pentru inhalaţii. Puneţi câteva picături din acest ulei pe un şerveţel sau o batistă curată şi daţi persoanei leşinate să inhaleze vaporii. Revenirea va fi rapidă. Se recomandă ca bolnavul să continue inhalarea şi câteva minute după ce şi-a revenit pentru că îl va ajuta să se calmeze şi îi va revitaliza întreg corpul. Alte inhalaţii care ajută la revenirea unei persoane leşinate sunt cele cu săruri. Pentru aceasta se recomandă folosirea cristalelor de bicarbonat de amoniu, remediu ce este cunoscut de demult în majoritatea locurilor din ţară. Un aliment dulce (de pildă o linguriţă de miere, un suc de fructe, o bomboană, puţin zahăr sau un biscuit) vă vor ajuta să vă reveniţi deoarece vor normaliza nivelul glicemiei.

Medicii fitoterapeuţi recomandă şi folosirea câtorva infuzii care grăbesc revenirea după un leşin. În această categorie cele mai recomandate sunt infuziile de ghimbir (se ştie că ghimbirul ne scapă de senzaţiile de greaţă şi de stările de rău), soc sau rozmarin. Luaţi câteva înghiţituri din aceste infuzii după ce v-aţi recăpătat conştienţa. Dacă leşinul a fost provocat de un şoc emoţional este important să încercaţi să vă liniştiţi şi să alungaţi gândurile rele. Pentru aceasta puteţi apela la o infuzie de roiniţă şi muşeţel. Se recomandă să beţi până la 4 căni în fiecare zi, câteva zile după accident. Remediile se administrează imediat după ce pacientul şi-a revenit şi apoi din 10 în 10 minute în cazul în care acesta simte că ar mai putea leşina din nou.

Daniela Scafeş

 

 

2 COMENTARII

    • Mergi la medic! Depinde de ce a fost probocat leșinul. Poate fi ceva grav si pentru a fi msi bine, este necesar sa mergi la medicul de familie!

Dă-i un răspuns lui Alice Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here