Ce taxe dispar de la 1 februarie pentru permisele şi înmatriculările auto

540

De o serie de taxe vor fi scutiţi de miercuri, 1 februarie, cetăţenii judeţului Gorj. Ministerul de Interne anunţă că de miercuri vor fi eliminate opt taxe care ţin de regimul permiselor auto şi a înmatriculării autovehiculelor. Este vorba despre: Taxă examinare pentru obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile A, A1, B, B1 şi B+E – 6 lei; Taxă examinare pentru obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile C, C1, Tr, D, D1, CE, DE, C1E, D1E, Tb şi TV – 28 lei; Taxă examinare persoane cărora le-a fost anulat permisul de conducere, precum şi persoane care au fost respinse de 3 ori la examenul pentru obţinerea aceleiaşi categorii a permisului de conducere – 84 lei; Taxă înmatriculare permanentă sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată de până la 3.500 kg inclusiv – 60 lei; Taxă înmatriculare permanentă sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg – 145 lei; Taxă de autorizare provizorie a circulaţiei autovehiculelor şi remorcilor neînmatriculate permanent sau temporar – 9 lei; Taxe de autorizare a circulaţiei pentru probe a autovehiculelor şi remorcilor – 414 lei; Tarif perceput pentru înregistrarea cererilor persoanelor fizice şi juridice privind furnizarea unor date din Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, precum şi din Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare şi din registrele judeţene şi al municipiului Bucureşti de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare – 5 lei.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here