Ce sunt infecțiile vaginale? Sfatul medicului!

1449

Infecția vaginală se instalează atunci când este destabilizat echilibrul micromediului vaginal de către o bacterie, care afectează aciditatea pH-ului și implicit scade numărul de lactobacili vaginali.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, 90% din cazurile de infecții vaginale sunt diagnosticate cu vaginită bacteriană (gardnerella vaginalis), trichomoniază (trichomonas vaginalis) și candidoză (candida albicans). Doar medicul specialist îți poate spune cu precizie ce tip de infecție genitală ai dezvoltat, mai ales că majoritatea simptomelor sunt de multe ori aceleași.

Cum apar infecțiile vaginale?

De cele mai multe ori, infecțiile vaginale sunt contactate în urma unui raport sexual neprotejat cu parteneri care poartă bacterii. Printre cauzele dezvoltării unei astfel de complicații se numără și tratamentele cu antibiotice, utilizarea pilulelor contraceptive, un sistem imunitar deficitar, utilizarea preparatelor intravaginale și spermicidelor, o igienă intimă excesivă sau necorespunzătoare, obezitatea, parfumurile sau tampoanele și obiectele străine introduse intravaginal.

Simptomele cele mai frecvente ale infecțiilor intime

  1. Modificarea secrețiilor vaginale: acestea devin mult mai abundente, își schimbă culoarea cu nuanțe spre gri, gălbui sau verzui și capătă un miros neplăcut.
  2. Disconfort în zona genitală: cel mai des apar durerea, usturimile și mâncărimile vaginale, dar și iritare, umflare și înroșire a zonei intime. La unele femei pot apărea reacții neplăcute mai accentuate precum arsurile și durerile puternice, mai ales în timpul actului sexual și înainte de menstruație.
  3. Nevoia de a urina des: în afara acestui disconfort apar durerea și usturimea la urinat. Urina poate să aibă în unele cazuri un miros deranjant și o culoare roșie, portocalie sau maronie.

Dacă observi astfel de modificări, este necesar să efectuezi cât mai rapid un examen de secreție vaginală.

Cum previi infecțiile vaginale?

Cel mai cunoscut mod prin care poți contacta o infecție vaginală este raportul sexual neprotejat, mai ales în cazul unor parteneri multipli. Infecțiile vaginale sunt des denumite infecții cu transmitere sexuală tocmai pentru că acesta este principalul motiv al îmbolnăvirii.

Fii precaută și însușește-ți aceste obiceiuri pentru a preveni apariția infecțiilor intime:

  1. Folosește-te de prezervativ în timpul actului sexual pentru a evita să transmiți și partenerului infecția, dar mai ales să nu preiei tu de la ceilalți bacterii.
  2. Fii disciplinată în privința igienei intime, dar nu exagera cu spălăturile intravaginale. Un lucru important este să ai grijă de igiena proprie înainte și după actul sexual.
  3. Nu te spăla cu apă foarte fierbinte!
  4. Folosește lenjerie intimă din materiale naturale și evită materialele sintetice care nu lasă pielea să respire.
  5. Evită îmbrăcămintea mulată!
  6. Umiditatea favorizează dezvoltarea bacteriilor, așa că nu sta în costum de baie timp îndelungat și ai grijă ce piscine publice frecventezi.

Care este tratamentul infecțiilor vaginale?

Reține că orice infecție se transmite prin contact sexual neprotejat, dar sunt unele ale căror cauze sunt la început de natură fungică, pentru ca mai apoi să devină sursă de infecție pentru partenerul sexual, în timp ce altele sunt preluate majoritar prin raport sexual cu persoane purtătoare de virus.

Nu te baza pe sfaturile primite de la prietene și rude pentru a trata o infecție vaginală. Nu trata cu superficialitate această problemă, deoarece o infecție ignorată poate duce la complicații grave.

Soluția recomandată pentru tratarea oricărui tip de infecție vaginală este să consulți un medic ginecolog, care îți va recomanda un tratament personalizat.

Material informativ realizat de dr. Dana Popescu, medic primar obstetrică-ginecologie, cu competențe în ecografie și colposcopie, angajat în cadrul Secției Obstetrică-Ginecologie a Spitalului județean de Urgență Târgu-Jiu. Dr. Popescu poate fi găsit și în Cabinetul Obstetrică-Ginecologie din Ambulatoriul Integrat

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here