Entorsele sunt leziuni traumatice ale articulațiilor care afectează ligamentele, fără pierderea contactului permanent dintre suprafețele articulare (prin aceasta se deosebesc de luxații). Ligamentele au rolul de a lega oasele între ele și de a stabiliza articulațiile. Atunci când forța traumatică depășește limitele fiziologice de stabilitate, se produce o entorsă.
Denumirea provine din limba latină – intorsus, care înseamnă sucit.
Etiologie. Frecvența cea mai mare este întâlnită la bărbații adulți, în special la sportivi. Este rar întâlnită la bătrâni, la care epifizele sunt fragile și expuse mai curând la fracturi, precum și la copii, care au ligamentele suple și elastice. Localizările cele mai frecvente sunt la nivelul gleznei, genunchiului, al articulației mediotarsiene (laba piciorului) și radiocarpiene (pumn).
Printre cauzele predispozante, care pot să faciliteze producerea unei entorse, sunt de menționat malformațiile congenitale (piciorul strâmb congenital, genu valgum) sau diformitățile câștigate, care modifică statica normală a articulației (laxități articulare posttraumatice, atrofie sau paralizie musculară).
Patogenie. Traumatismul acționează, cel mai adesea, printr-o răsucire indirectă a aparatului ligamentar, produsă prin intermediul unuia dintre brațele de pârghie articulare: se produce fie o exagerare a unei mișcări normale, fie o mișcare anormală. Mai rar se poate produce o depărtare a suprafețelor articulare.
Clasificare:
• Entorse de gradul I – elongări ligamentare și rupturi fibrilare
• Entorse de gradul II – rupturi parțiale sau totale ale unuia sau mai multor ligamente
• Entorse de gradul III – entorsele grave sunt caracterizate printr-o ruptură sau smulgere ligamentară, ultimele fiind asociate de obicei cu fracturi parcelare
Examenul clinic trebuie să recunoască leziunile ligamentare, precum și gravitatea lor; existența unei mișcări anormale traduce prezența unei entorse grave.
În primele ore după traumatism, articulația nu se apără. Durerea este puțin importantă, încât mulți sportivi își continuă jocul. În această perioadă, examenul clinic poate să furnizeze cele mai multe date: mișcările anormale, amplitudinea lor; trebuie apreciată întinderea leziunilor ligamentare.
Examenul clinic însă nu se face, de obicei, în primele ore, ci mai târziu, când durerea se intensifică, iar contractura musculară se face prezentă, blocând articulația. De aceea, ideal ar fi ca examenul clinic să se facă sub anestezie.
Examenul clinic poate să pună în evidență:
• Tumefacția – apare în primele ore, uneori intensă și extinsă, încât maschează reliefurile articulare și face dificilă explorarea.
• Hipertermia – este întotdeauna prezentă și traduce reacția vasomotorie.
• Punctele dureroase – sunt căutate în locuri specifice pentru fiecare articulație.
• Mișcările anormale trebuie cercetate cu mare atenție și cu multă blândețe.
Diagnosticul se pune pe: durere, impotență funcțională, edem, echimoză, mișcări anormale, colecție articulară.
Primul ajutor. Imediat după producerea unei entorse ușoare, pe zona afectată se aplică un pachet de gheață pentru a limita tumefacția și se utilizează bandaje elastice sau feșe compresive, iar membrul afectat trebuie ridicat. Gheața nu trebuie lăsată prea mult timp, deoarece poate afecta țesuturile. Controlul medical este absolut obligatoriu.
Tratamentul entorselor recente trebuie să realizeze:
• Blocajul imediat al reacțiilor vasomotorii nocive, prin infiltrații anestezice care calmează și durerea.
• Tratamentul leziunii ligamentare propriu-zise prin metode ortopedice sau chirurgicale, în funcție de gravitatea lezională.
• Combaterea amiotrofiei prin reeducare musculară bine condusă.
• Imobilizarea în aparat ghipsat favorizează calmarea durerilor, resorbția edemului, blocajul reacției vaso-motorii și cicatrizarea ligamentelor. Imobilizarea în aparat ghipsat este suficientă pentru entorsele la care stabilitatea articulară nu este total compromisă.
• În cazurile de entorse grave, cu instabilitate articulară prin leziuni capsulo-ligamentare, la persoanele tinere, sportive, este mai indicat, pentru articulația genunchiului și uneori a gleznei, tratamentul chirurgical.
Evoluție. Entorsele simple, fără ruptură ligamentară completă, se vindecă în trei săptămâni, cu recuperare funcțională completă.
Entorsele grave, cu rupturi capsulo-ligamentare importante, precoce și corect operate, urmate de o bună recuperare funcțională, duc, de asemenea, la rezultate funcționale foarte bune.
Material realizat de Dr. Cornoiu Cristina, medic specialist medicină de familie – la Cabinet Planificare familială, Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu
