Ce se mai consideră vechime în muncă, în noua Lege a pensiilor

18748

Studiile de masterat cu frecvență sunt considerate vechime în muncă, potrivit noii Legi a pensiilor, valabil[ de la 1 septembrie 2024. Această modificare le permite studenților să își recunoască studiile de masterat ca stagiu de cotizare pentru pensie, cu condiția ca aceștia să finalizeze studiile cu diplomă. Până acum, pentru stabilirea stagiului de cotizare în sistemul public de pensii erau luate în considerare doar studiile de licență și cele de doctorat, informează edupedu.ro. Potrivit articolului 14, alineatul 1 din Legea 360/2023, „în sistemul public de pensii sunt considerate perioade asimilate acele perioade în care asiguratul a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvență ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare inițială, cu condiția absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licență, diplomă de master sau diplomă de doctor, după caz”.

Totuși, pentru ca studiile de masterat să fie recunoscute ca stagiu de cotizare, este necesar ca studenții să nu fi fost angajați în perioada studiilor. Dacă studentul a fost angajat, atunci acesta a fost deja asigurat în sistemul public de pensii prin contractul de muncă.

În cazul în care tinerii au absolvit cursuri de licență sau masterat la mai multe facultăți, doar un singur ciclu de studii va fi considerat stagiu de cotizare. „Asigurații care au absolvit mai multe instituții de învățământ superior sau, după caz, mai multe cicluri de studii universitare de același nivel conform prevederilor alin. (1) lit. a) beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii de același nivel, la alegere,” se precizează în alineatul 2 al aceluiași articol.

Vechea Lege a pensiilor prevedea doar recunoașterea studiilor de licență ca stagiu de cotizare, în timp ce asimilarea studiilor doctorale era reglementată de Legea învățământului superior.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.