CE: Produsele de brutărie ar putea fi contaminate cu in modificat genetic

563

panificatieSistemul rapid de alertă al Comisiei Europene pentru alimente şi furaje (RASFF) a raportat la sfârşitul săptămânii trecute că pe piaţa europeană a fost descoperit in modificat genetic Flax FP967/CDC Triffid care nu este autorizat în Uniunea Europeană şi care conţine gene cu rezistenţă la antibiotice (kanamicină, ampicilină, streptomicină), notează Agent Green într-un comunicat remis presei.

“Având în vedere că nu există studii de risc şi nici o aplicaţie curentă pentru acest OMG (organism modificat genetic) în UE se aplică toleranţa 0 la prezenţa de astfel de organisme în alimentaţie şi în seminţe. Soiul, cu rezistenţă la unele erbicide, a fost creat de Universitatea Saskatchewan din Canada şi a intrat în Europa prin Belgia. Inul MG a fost descoperit în produse de brutărie şi în cereale. Până în prezent există confirmarea că în Germania 39 la sută din probele testate sunt contaminate cu in modificat genetic (adică 16 probe din 41)”, se arată în comunicat.
C.R.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.