Ce orgolii şi jocuri secrete se învârt în jurul României?(II)

546

Chiar dacă miniştrii liberali şi-au făcut destul de bine treaba, iar primul ministru Victor  Ponta s-a arătat tot timpul mulţumit de activitatea lor. Deci e limpede de ce s-au invocat nişte condiţii, sau mai bine zis nişte aiureli legate tam-nesam, fără o consultare prealabilă în Alianţă, de schimbarea fără motive a unor miniştri liberali cu alţii, între care şi Klaus Johannis, inclusiv ca vicepremier şi în calitate de „securist” printre miniştrii liberali.
Evident, mişcarea făcută urma calea unor jocuri şi motivaţii secrete, ieşite treptat la iveală, ce nu au făcut altceva decât să tulbure tot mai multe minţi, intensificând suspiciunile şi neîncrederea reciprocă, alimentate în cele din urmă şi de formarea USD ca alianţă electorală  pentru europarlamentare. În plus, minţile lor îmbârligate au fost alimentate şi de „amabilitatea”  lui Basescu de a-l accepta pe Johannis în guvern şi vice-premier, după ce tot el îl toca mărunt în fel şi chip prin 2009, numai să nu ajungă atunci prim ministru al României.
Aşadar, cine oare face jocurile şi de ce ? Când au fost serioşi unii cu alţii, cine şi ce se urmăreşte, sau dacă mai este careva preocupat de rezolvarea adevăratelor probleme şi interese ale României ? De ce atâta încăpăţânare şi minte obtuză, care dau peste cap guvernarea ţării şi ordinea publică, semănând vânt pentru a culege haos şi furtună? Pentru că cu bune şi rele guvernul USL a avut o activitate mulţumitoare, mai ales comparativ cu acele guvernări catastrofale ale regimului Băsescu – PDL.
Desigur că în cadrul USL au făcut greşeli şi unii şi alţii, iar unele dintre ele sunt acum motive de gâlceavă, cum bunăoară a fost traseismul şi migraţia politică spre cele două mari partide PSD şi PNL, alimentând reciproc suspiciunile de trădare şi formarea altor majorităţi parlamentare. Dar, nu trebuie uitat că acolo, în Alianţă, au fost aduşi şi caii troieni – gen Stănişoară, Frunzăverde, dar şi Klaus Johannis, iar preşedintele Băsescu nu este străin de aceste permutări, în plus a alimentat permanent neîncrederea şi gâlceava dintre cele două partide prin diversiunile gen Dan Voiculescu şi Sebastian Ghiţă.
Evident că de aici au rezultat şi atacurile repetate la adresa guvernului şi a premierului V. Ponta, mai degrabă neîntemeiate, atenţionându-l pe C. Antonescu că eşecurile programului USL îi vor marca negativ drumul spre fotoliul de la palatul Cotroceni. Or, în momentul în care s-a aruncat pisica moartă şi USL s-a rupt, T. Băsescu ştie acum mai bine decât oricare altul să dea alte ţepe, inclusiv „nevolnicului” Crin care în iresponsabilitatea sa se vede într-o alianţă deschisă cu PMP, mai ales că nu trebuie uitate instituţiile de forţă care lucrează sub şi la comanda lui Băsescu pregătindu-i-se deja lui V. Ponta un dosar pe la DNA. (Va urma)
Vasile Irod

2 COMENTARII

  1. Ce rosu gandesti si te exprimi, domnule Irod? Intodeauna a fost si e vinovat Basescu,va fi si dupa ce nu va mai fi presedinte.Din punctul meu de vedere, incurca-i Drace,ocupati sa se devoreze intre ei,poate vor lasa tara in pace, sa se dezvolte singura ,normal, fara amestecul lor mizerabil si lipsit de competenta.

Dă-i un răspuns lui milu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here