Asociaţia Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER) organizează, în perioada 19-22 septembrie, prima ediţie a Târgului Naţional de Energie, unde consumatorii se pot întâlni faţă în faţă cu reprezentanţii furnizorilor pentru a analiza ofertele acestora. La această ediţie, sub deviza “Fii informat! Alege ce ţi se potriveşte!”, vor participa şapte companii, respectiv cei patru furnizori tradiţionali: Electrica, ENEL, CEZ, E.ON, precum şi Tinmar Energy, Complexul Energetic Oltenia şi MET. Aceştia vor prezenta consumatorilor finali ofertele lor.
“Am vrut să fie o întâlnire face-to-face între furnizori şi consumatori. Va fi un bun prilej pentru companii să-şi prezinte ofertele şi serviciile, iar pentru consumatori să îşi aleagă în cunoştinţă de cauză oferta care li se potriveşte cel mai bine”, a precizat la începutul lunii septembrie Ion Lungu, preşedintele AFEER. De la 1 ianuarie 2018, piaţa de electricitate din România va fi complet liberalizată, iar Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) va controla doar preţurile consumatorilor alimentaţi în regim de Serviciu Universal.
Izabella Molnar