CE Oltenia, bun de plată. „Diletantism în stare pură”

1901

CE Oltenia, CET Govora și CE Hunedoara trebuia să fie exceptate, prin lege, de la plata certificatelor verzi pentru energia consumată în procesele proprii de extracție, preparare și manipulare a materiilor prime folosite la producerea de energie electrică. Legea votată în Parlament trebuia să treacă prin filtrul Comisiei Europene, însă, are o lacună importantă: inițiatorii nu au definit noțiunea de „materii prime”. Din acest temei, Comisia Europeană nu a început analiza ei, cerându-le autorităților din România să efectueze o serie de calcule de impact cu privire la această exceptare. Aceste calcule depind, însă, de definirea noțiunii de „materie primă”. Până atunci, Complexul Energetic Oltenia este bun de plată.

Ministerul Energiei a confirmat această situație într-un răspuns la o interpelare adresată de Cristina Prună, deputat în Comisia de industrii și servicii a Camerei Deputaților. În adresă se mai precizează că Ministerul Energiei a organizat, începând cu decembrie 2018, numeroase întâlniri la care au participat reprezentanți ai Senatului, ai Ministerului Economiei, reprezentanți de la ANRE, de la Consiliul Concurenței, și specialiști în infrastructura energetică. Discuțiile nu s-au soldat cu vreun rezultat concret.
„Niciun reprezentant al statului nu a reușit să găsească în toate aceste ședințe o definiție clară pentru ceea ce înseamnă „materii prime”. CE Oltenia a fost, astfel, mandatată de autorități să elaboreze scenarii despre ieșirea sa din sistemul energetic care să fie folosite ca argument în fața Comisiei Europene. Vorbim despre un diletantism în stare pură. Degeaba se băteau în piept parlamentarii PSD și ALDE în Parlamentul României că ei sunt salvatorii CE Oltenia”, a spus deputatul USR Cristina Prună.
Parlamentarul susține că argumentele de exceptare de la plata certificatelor verzi trebuie să vină la pachet cu soluții pentru compania din Gorj. „Când am ridicat probleme valide despre viitorul acestei companii în Comisia de industrii, s-au uitat unii la alții și au venit cu un discurs demagogic. Responsabilii de la Ministerul Energiei au dat, practic, instrucțiuni celor de la CE Oltenia să explice cum își vor elimina, treptat, producția de cărbune. Pe de altă parte, argumentele de exceptare de la plata certificatelor verzi trebuie să vină la pachet cu soluții. CE Oltenia trebuie susținută să își accelereze eficientizarea și procesul de conversie cu fonduri europene ale vechilor capacități de producție pe bază de cărbune cu unele noi. Soluțiile pe bază de gaze naturale și extinderea proiectelor de energie regenerabilă, avute deja în vedere de CEO pentru a securiza viitorul companiei, nu trebuie să mai întârzie”, a spus deputatul USR Cristina Prună. Până când statul va fi capabil să definească noțiunea de „materii prime”, obligația de plată pentru certificatele verzi în primul trimestru al anului 2019 se ridică la 8.754.520 de lei pentru CE Oltenia, 3.780.277 de lei pentru CET Govora și la 1.163.183 de lei pentru CE Hunedoara, arată Radu Miruță, liderul USR Gorj.
I.IRINOIU

1 COMENTARIU

  1. Productia de energie electrica pe carbune este in declin de 25 de ani.Certificatele au o semnificatie si rezolva o problema ,iar discutarea lor in contextul va plati sau nu CEO.CNH si altii nu rezolva problema compensarii preturilor pentru regenerabile.Daca actualii ,,profesionisti,, considera ca se poate inlocui carbunele la CEO cu gaze si regenerabile ,inseamna ca si eu dupa 45 de ani lucrati in sistemul energetic ma pot pronunta asupra modului in care trebuie facute legile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here