CE Oltenia a pierdut 1126 de salariați! Cinci posturi de directori adjuncți au fost desființate

4154

* Cât au pierdut la salariu cei cărora li s-au desființat posturile de conducere!

CE Oltenia are o nouă organigramă de la 1 iulie, dar aceasta se va schimba în pas cu reorganizarea începută în companie, în perspectiva lichidării aproape totale a capacităților de producție de energie pe bază de cărbune, până în 2030.

Astfel, potrivit datelor oferite de companie, cinci posturi de directori adjuncți din executivul CEO au fost desființate, salariații primind tot posturi de conducere, dar la un nivel mai mic. Aceștia au pierdut la salariu până la 3.000 de lei. De asemenea, au fost desființate şi posturile de directori de producție de la sucursalele Turceni şi Craiova, cei care le ocupau devenind ingineri șefi. În acest an, au plecat, în total, din CEO, 1126 de salariați, iar 662 dintre aceștia au părăsit societatea cu data de ieri, 1 iulie. În această cifră sunt şi 160 de salariați TESA, majoritatea ieșind la pensie, 103 dintre cei menționați plecând cu data de 1 iulie.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.