În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate 14 acţiuni de verificare, cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. În total, 240 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun, anunţă IPJ Gorj.
Astfel, în cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate peste 1.200 de persoane și 209 societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 9.750 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020. Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor.
Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private. Forţele de ordine vor desfăşura permanent, în această perioadă, activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.
IPJ Gorj: Facem apel la cetăţeni să păstreze distanţarea fizică, să poarte masca de protecţie și să nu se expună la riscuri.