Peste 40 trasee montane pedestre principale ori adiacente, o zonă de schi amenajată ( Rânca), 4 perimetre speologice ce cuprind peste 2000 peşteri şi avene (mai zilele trecute o publicaţie naţională prezenta acest lucru ca pe o mare descoperire uitând ori necunoscând faptul că aproape toată bordura nordică a Gorjului este formată din calcare carstificabile ce au suferit în decursul vremii transformări semnificative), chei ori canioane numai bune pentru
practicarea canyoningului – un sport recent “importat” de peste ocean, 3 perimetre pentru practicarea alpinismului şi escaladei pe trasee omologate, rute de mountain bike, 4×4 sau off roads şi nu în ultimul rând două trasee de coborâre pe ape repezi (rafting) dintre care unul cotat printre cele mai dificile la nivel naţional, iată numai câteva dintre atracţiile ce pot determina turiştii gorjeni şi nu numai să se avânte în lumea de piatră a Jiului de Sus.
Nu ignoraţi pericolele montane !
Înainte de a începe o ascensiune în munţi ( dacă nu vrem să ne limităm la un banal grătar într-o poiană la poale ori un party la o cabană zicând că astfel am fost la munte şi musai se cheamă că suntem montaniarzi) este necesar să cunoaştem câteva lucruri şi despre riscurile la care ne putem expune în demersul nostru noi ori grupul din care facem parte, ignorarea ori minimalizarea acestor pericole nefiind o soluţie.
O parte dintre acestea au fost prezentate cititorilor noştri cu alte prilejuri (cu menţiunea că acele învăţăminte n-au fost descoperite de noi, ele fiind rezultatul experienţei mai multor generaţii de montaniarzi, speologi schiori sau de ce nu chiar simpli iubitori de ieşiri în aer liber). Dar haideţi în continuare să reamintim pentru cititorii noştri câte ceva despre modul de semnalizare în caz de pericol pe munte precum şi câteva idei am spune noi legate de legile nescrise a celor ce se deplasează pe munte fie că se află pe trasee lungi ori numai de câteva ore.
Toţi montaniarzii ar trebui să le cunoască
Un turist aflat pe munte în dificultate foloseşte un cod de semnalizare montană stabilit pe plan internaţional pe care toţi cei ce străbat cărările munţilor trebuie să-l cunoască (ce bine ar fi dacă şi numai jumătate din cei ce se avântă pe munte l-ar şti) fie pentru ei ori în caz de accidentare a unui camarad. Iată ce prevăd procedurile în acest caz
– chemarea în ajutor – se face prin semnale optice sau acustice repetate de 6 ori pe minut (la interval de 10 secunde). Urmează o pauză de un minut după care se reîncepe semnalizarea;
– răspunsul la cererea de ajutor (pentru ca cel aflat în dificultate să ştie că cererea a fost interceptată corect) se face prin semnale optice sau acustice repetate de trei ori pe minut (la intervale de 20 secunde), după un minut pauză, răspunsul este repetat până când semnalul de ajutor încetează;
– semnale optice de zi: – se fac agitând un obiect de culoare cât mai vie de la stânga la dreapta şi invers, pe traiectoria unui semicerc;
– semnale optice de noapte: – se fac cu ajutorul unei lumini fixe acoperite la intervalele indicate mai sus;
– semnale acustice: – se fac de preferinţă cu ajutorul unui fluier, iar în lipsă cu vocea, mâinile servind drept pâlnie;
– semnale sol-aer: – o persoană aflată în dificultate poate semnaliza unui pilot de avion sau elicopter, cererea de ajutor asezându-se în picioare cu cele două braţe ridicate în formă de V în imobilitate, din contră o singură mână ridicată înseamnă ”Nu avem nevoie de ajutor”.
De asemenea în cadrul semnalelor sol-aer se mai poate semnaliza :
– Ziua cu ajutorul unui batic roşu 1/1 m cu cerc alb de 15cm lăţime şi 60cm diametrul interior;
– Noaptea cu ajutorul unor rachete roşii.
Se recomandă respectarea semnalizărilor fără a schimba sau adăuga nimic, pentru a nu crea confuzii. Aceste modalităţi de semnalizare ar trebui prezentate în mass-media odată cu traseele montane specificându-se că pe munte sunt destule locuri unde nu există semnal pentru telefonia mobilă ori că din alte cauze aceasta nu poate fi utilizată. De asemenea o datorie a fiecărui turist montan este de a veghea ca luminile pe care le foloseşte să nu producă confuzii: să evite semnalizările luminoase sau mişcările regulate cu lămpi sau lanterne.
Un fel de Cod al Montaniardului
Iată la final şi câteva principii legate de comportamentul celor ce doresc să practice ascensiunile ori escaladele montane la noi. Toate acestea trebuie să devină o veritabilă deviză pentru toţi participanţii la acest fel de acţiuni indiferent de localizare ori durată. Decantate din experienţa multor montaniarzi şi iubitori ai naturii acestea trebuie prezentate tuturor participanţilor indiferent de vârstă ori profesie înaintea desfăşurării unor acţiuni montane
-toţi membrii grupului se supun celui mai experimentat dintre ei (ghid, conducător de excursii, montaniard cu experienţă);
-cel care conduce grupul răspunde pentru toţi: de integritatea grupului, de comportamentul pe munte, de respectarea regulilor de drumeţie, nimeni nu are voie să părăsească grupul în timp ce se parcurge un traseu (din snobism, în urma unei certe, dintr-o subapreciere a celorlalţi);
-grupul nu poate alunga, îndepărta din mijlocul său pe cineva, nu-l poate lăsa să o ia înainte sau să rămână în urmă;
-cel care merge încet să fie aşteptat de toţi, cel care nu-şi mai poate căra rucsacul să fie ajutat, cine are apă şi mâncare să dea şi celui ce nu are, când un om de lângă tine suferă de frig dă-i o haină călduroasă, când este speriat dă-i curaj, când cineva este în pericol ajută-l, dar cu calm, luciditate, inteligenţă alegând soluţia optimă.
Mugurel Petrescu
