Ce buget aveam odată! Buleică: ,,La Pandurii a fost cel mai bine financiar”

1510

Unul dintre fotbaliştii care au contribuit decisiv la calificarea Pandurilor în grupele Europa League în 2013, Alin Buleică (28 de ani), a declarat că perioada petrecută la Târgu-Jiu a fost cea mai fructuoasă din punct de vedere financiar. Buleică a dezvăluit că jucătorii aveau prime uriaşe, iar banii pe care îi câştigau reprezentau o motivaţie suplimentară pentru o echipă care avea sportivi foarte valoroşi.,,Nu mi-a lipsit nimic la Pandurii, jucam pe prime mari, luam mai mulţi bani prime decât salarii. O primă era mai mare ca un salariu din Liga 1 acum, pe la Dinamo sau alte echipe. Erau prime foarte mari la fiecare victorie şi chiar se dădeau. De aceea eram foarte motivaţi. Eu de la toate echipele la care am evoluat am pierdut bani, dar la Pandurii a fost cel mai bine financiar, ţinând cont de acele prime. Marin Condescu era aproape de noi, nu aveam nicio problemă cu banii. Bine, eram şi foarte uniţi, ieşeam mereu la masă cu familiile, făceam grătare. Erau jucători buni, Nistor, Eric, Anton, Breveld, Momcilovic, Ciucur”, a povestit Alin Buleică, la Oltenia TV. Cariera lui Buleică a regresat după ce a părăsit formaţia gorjeană, dar fotbalistul născut la Craiova va preţui mereu momentul de la Braga. Atunci, mijlocaşul oltean a deschis scorul pentru gorjeni, iar Alexandru Ciucur a marcat în prelungiri pentru o calificare istorică.,,La meciul cu Braga am dat cel mai important gol, am rămas în mintea multora cu acea reuşită. A fost o calificare istorică, Braga era echipă mare, jucase finala Europa League cu un an sau doi în urmă, am jucat degajaţi şi de aceea am câştigat. Eder, care a intrat pe parcurs atunci, a dat golul decisiv în finala Euro 2016. Portarul lor era la naţională. Nu am avut nimic de pierdut şi de aceea ne-am calificat”, a mărturisit Buleică.În prezent, Buleică este legitimat la Turris Oltul Turnu Măgurele, formaţie care va juca în play-off-ul de promovare al ligii secunde.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here