Ce are de gând să facă PSD, după rotativă

1594

Rotativa guvernamentală se apropie iar programul de guvernare al PSD este deja pregătit pentru a fi făcut public.Social-democrații au câteva măsuri la care țin foarte mult. Aceste măsuri sunt cele referitoare la scăderea prețurilor alimentelor de bază, informează Antena 3 CNN.

Câțiva dintre pilonii de bază ai programului reprezintă măsurile pentru agricultori, industria alimentară și domeniul construcțiilor.

Și deși PSD nu a preluat încă guvernarea, una dintre măsuri a intrat deja în practică, mai exact cea referitoare la scăderea prețului laptelui.

Și nu va fi singura măsură de acest fel, potrivit social democraților. Măsuri similare vor fi luate și pentru alte produse derivate din lapte, precum brânzeturi sau iaurturi. Mai mult decât atât, cei de la PSD vorbesc și despre o plafonare a adaosului comercial pe lanțul de producție, pentru produsele de bază, dar și determinarea comercianților să micșoreze procentul taxei de raft. Tot pentru produsele de bază.

1 COMENTARIU

  1. Vrăjeală psd istă propagată in rândul maselor de presa plătită gras din subvențiile primite de la buget, adică din banii noștri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here