Ce a răspuns ministrul Energiei la interpelarea senatorului Iordache, despre CEO!

2817

,,Pe data de 23 martie 2022 am interpelat Ministrul Energiei și premierul cu privire la măsurile luate de Guvern pentru scăderea prețurilor la energie, planurile privind obținerea independenței energetice a României și planul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia. Răspunsul transmis de PSD-iști denotă o lipsă completă de transparență și o bătaie de joc la adresa gorjenilor. Nu au răspuns la nicio întrebare, nu au oferit nicio informație nouă, rulează aceleași lozinci din ultimii trei ani și menționează că nu au actualizat datele pentru că „nu sunt finalizate discuțiile cu partenerii externi” ceea ce mi se pare foarte grav din moment ce solicitarea vizează siguranța sistemului energetic național”, a comunicat parlamentarul de Gorj.Prin intermediul unui comunicat de presă, Ion Iordache a atras atenția că:

– prețurile la energie sunt foarte mari și statul nu ia măsuri potrivite;

– inflația a atins maximul istoric al ultimilor 32 de ani;

– prețurile cresc galopant la toate produsele, mai ales la alimente.

„În aceste condiții grave nu s-a găsit niciun angajat al Ministerului Energiei care să-și facă meseria și să transmită la timp informațiile solicitate pentru informarea corectă a oamenilor. Politrucii din fruntea Ministerului Energiei ar trebui să caute soluții pentru statul român și cetățenii săi, nu pentru afacerile unor căpușe ale sistemului. Vă atașez atât interpelarea depusă, cât și răspunsul Ministerului Energiei. Voi continua să solicit informații Ministerului Energiei și, dacă răspunsurile vor fi la fel de evazive și lipsite de conținut, voi solicita prezența la plen a Ministrului Energiei”, a conchis senatorul Forța Dreptei.

 

1 COMENTARIU

  1. Ar fi interesant să ne spui și nouă ce soluții ai găsit tu pentru oamenii din Turceni, pentru că de 20 de ani conduci orașul ăsta prin intermediul rudelor pe care le-ai plasat in funcții cheie și în afara de borduri, trotuare și părculețe făcute de firmele tale pe sume uriașe de bani nu se vede nimic.
    Locuri de muncă nu sunt decît pentru cei din gașca ta, apa de la robinet este execrabilă, despre izolarea blocurilor nici nu poate fi vorba care arată ca după bombardament, impozitele locale le-ați mărit, taxa pe parcare a-ți dublat-o(120 lei pe an exact ca la Rovinari, numai că acolo vorbim de parcări acoperite, nu ca ale de la Turceni care sunt neacoperite).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here