Ce a pățit bărbatul care i-a oferit șpagă unui polițist din Novaci

1130

Judecătorii Tribunalului Gorj au decis ca bărbatul acuzat că, în luna ianuarie, i-ar fi oferit mită unui polițist din Novaci, pentru a-și scăpa nepotul de dosare penale, să rămână sub control judiciar în timpul procesului. Inculpatul este obligat, astfel, să respecte mai multe măsuri, între care și aceea de a pleca din județul Gorj. În caz contrar riscă să fie arestat.

„Constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de inculpat. Menține măsura controlului judiciar. Dispune ca inculpatul să respecte următoarele obligații: să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţă ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar în fața căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la secția de poliție, conform programului de supraveghere întocmit de aceasta sau ori de câte ori este chemat. Impune inculpatului să nu depăşească limita teritorială a județului Gorj, fără încuviințarea organului judiciar, să nu se aproprie şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu martorii din prezenta cauză, să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor stabilite în sarcina acestuia, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Desemnează ca organ de supraveghere a inculpatului IPJ Gorj – Poliția Orașului Novaci. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare”, a decis instanța.
Acesta a fost trimis în judecată, în februarie, pentru dare de mită. Instanța a constatat legalitatea rechizitoriului realizat de procurori. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au efectuat cercetările în acest caz. Inculpatul a petrecut și o noapte în arest, după comiterea faptei. Dosarul a fost trimis, la Tribunalul Gorj. Potrivit ofițerilor Serviciului Județean Anticorupție Gorj, bărbatul este unchiul șoferului în vârstă de 29 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, care a fost prins, în ianuarie, de două ori, în timp ce conducea un autoturism sub influența băuturilor alcoolice. Acesta este acuzat că a mers, cu nepotul său, la sediul Poliției Novaci și ar fi oferit 200 de euro unui agent pentru a-l scăpa de dosar penal pe tânărul de 29 de ani. Omul legii a făcut imediat un denunț la Serviciul Județean Anticorupție Gorj. ,,Luni, 13 ianuarie, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Gorj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au prins în flagrant două persoane, unchi și nepot, în timp ce ofereau cu titlu de mită unui agent de poliție suma de 200 euro pentru ca unuia dintre ei, nepotul, să nu-i fie întocmit dosar penal, după ce a fost depistat, în aceeași zi, în două rânduri, pe tronsoane de drum diferite, conducând sub influența băuturilor alcoolice”, se precizează într-un comunicat al Serviciului Județean Anticorupție Gorj. Pe 11 ianuarie, șoferul în vârstă de 29 de ani a fost depistat la volan, pe raza comunei Bengești-Ciocadia, în stare de ebrietate. De supărare că i-a fost suspendat dreptul de a conduce mașina, acesta a plecat din nou la drum. ,,În fapt, sâmbătă, 11 ianuarie 2020, agenții de poliție din cadrul Secției Nr. 9 de Poliție Rurală Novaci, l-au depistat pe bărbat, conducând pe drumurile publice un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 04,25 și, 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 07,21, astfel că i s-au întocmit dosare penale. Luni, fiind chemat pentru audieri la sediul poliției, a venit însoțit de unchiul său, persoană fără calitate specială, care a stăruit pe lângă lucrătorii de poliție să propună soluții favorabile în dosare, în schimbul unor foloase materiale. În acest context, un agent de poliție a formulat denunț la D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Gorj, sens în care a fost constituită echipa operativă de prindere în flagrant, cei doi fiind surprinși în flagrant în timp ce ofereau cu titlu de mită agentului de poliție suma de 200 euro. Ulterior, au fost conduși la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, iar în urma audierilor, unchiul celui aflat la volan a fost reținut pentru 24 ore”, se mai precizează în comunicatul Serviciului Județean Anticorupție Gorj. Petre Calotescu, agentul din cadrul Poliției Orașului Novaci, care l-a denunțat pe bărbatul care i-a dat mită a fost recompensat ulterior de reprezentanții Poliției Române. ,,A fost recompensat de domnul comisar șef Vasile Armașu, director al Direcției de Ordine Publică – IGPR, cu un certificat de apreciere pentru recunoașterea probității sale morale și profesionale, dovedită în ziua de 13 ianuarie 2020, când a sesizat organele competente, cu privire la faptul că o persoană i-ar fi oferit o sumă de bani, pentru a nu dispune măsurile legale împotriva sa”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.