Guvernul a adoptat astăzi o hotărâre privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile.
„Am decis astăzi să permitem comercializarea acelor produse care se află încă pe raftul magazinelor din România și care, fiind fabricate înainte de 1 ianuarie 2024, nu poartă acel logo al SGR. Producătorii ar fi fost puși în situația în care să retragă de pe rafturi acele băuturi, însă în cazul în care se produsele se află în termenul de valabilitate, am considerat că nu este necesar un astfel de efort. La 6 luni de la intrarea în vigoare a SGR, putem spune că este cel mai bun exemplu de sustenabilitate și inovație din ultimii 30 de ani, în materia economiei circulare din România. Sistemul SGR a schimbat viața tuturor românilor, iar importanța recuperării ambalajelor aduce beneficii de mediu și beneficii economice, în același timp. În ceea ce privește PET-ul, pentru prima dată după revoluție, marii procesatori de PET au decis că nu mai e cazul să importăm acest material, întrucât SGR-ul furnizează suficientă materie primă. Mă bucur să constat că facem România mai curată și constribuim la balanța comercială a statului român. Până astăzi am recuperat mai bine de jumătate de miliard de doze sau sticle, folosind SGR. Luna aceasta estimăm să depășim pragul de 200 de milioane de ambalaje, ceea ce confirmă faptul că SGR-ul se află pe traiectoria bună, ne atingem țintele și indicatorii și sunt din ce în mai puține pet-uri aruncate pe malurile râurilor, în natură”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet, după ședința de Guvern de astăzi.
În concluzie, termenul până la care produsele fără marcă SGR pot fi introduse pe piață și comercializate este 31 decembrie 2024. După această dată, SE INTERZICE introducerea acestora pe piața națională și comercializarea.