„CDIdei în cărți”, o provocare pentru elevii de la Școala „Ecaterina Teodoroiu”

853

Casa Corpului Didactic Gorj va găzdui, în perioada 27.05-14.06.2024, etapa județeană, ediția a IX-a, a Festivalului-concurs național de creație artistică “CDIdei în cărți”, la care Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” va participa cu câteva grupe de elevi de gimnaziu.

Ajuns la ediția a IX-a, evenimentul din anul acesta are înscriși doar elevi de gimnaziu, spre deosebire de anii trecuți când participau și elevi din clasele primare, dar pentru că este un concurs cu un grad de dificultate ridicat, așa cum spun organizatorii, elevii de gimnaziu au rămas doar ei în competiție. Astfel, cu implicarea și susținerea profesorilor de limba română, Irina Vaculea și Bianca Băloi, Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” va avea în concurs și anul acesta un efectiv de elevi din clasele V-VIII, care va aduce, cele mai bune idei, ediției cu nr. IX.
Întrucât, Festivalul-concurs “CDIdei în cărți”, este o activitate de animaţie de lectură în cadrul căreia elevii, în urma lecturii unei cărţi, realizează un obiect reprezentativ din acea lucrare pe care îl prezintă publicului, la școala noastră a avut loc, zilele trecute, într-un cadru plăcut și primitor al bibliotecii, prezentarea machetelor, afișelor, precum și a jurnalelor realizate, de către elevii participanți. Aceștia și-au susținut lucrările, astfel încât să merite să fie alese pentru etapa județeană și n-a fost deloc ușor pentru evaluatori, pentru că fiecare s-a străduit să elaboreze cea mai frumoasă și ingenioasă lucrare, cu multă implicare, multă creativitate și imaginație.
Și la ediția aceasta, sperăm să avem câștigători, iar aici merită menționat faptul că, anul trecut, afișul realizat pe baza lecturii „Cititorul din peșteră” le-a adus elevilor noștri, Daria Ioana Bolovan, Mario Eduardo Ioncilă și Alexandru Nicolae Faităr, premil I la faza județeană și i-a calificat mai departe la faza națională.
În concluzie, ideea aparține echipei Centrului Județean de Excelență Sibiu, la care CCD Gorj este partener și a lansat acest concurs cu scopul de a fi implicate, în primul rând, centre de documentare şi informare (CDI) şi biblioteci din cadrul unităţilor de învăţământ și a pornit din dorinţa de a pune în valoare pasiunea pentru lectură, dar și pentru a oferi un cadru de demonstrare a deprinderilor, abilităţilor şi cunoştinţelor elevilor dobândite în școală.
CRISTINA RĂSCOL

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here