CCR analizează legea care a eliminat pensiile speciale ale parlamentarilor

781

Curtea Constituţională a României discută, astăzi, excepţiile de neconstituţionalitate privind legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor.

Peste 70 de foşti parlamentari au acţionat în instanţă Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prin care au fost eliminate pensiile speciale, informează România TV.

Pe 17 februarie 2021, Plenul Parlamentului a adoptat abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor. S-au înregistrat 357 de voturi „pentru”, iar 30 de parlamentari nu au votat.

Amintim că, anul trecut, șapte foşti parlamentari din judeţul Gorj au dat în judecată statul român pentru a primi din nou pensii speciale. Este vorba de senatori şi deputaţi de la mai multe partide, unele care nici măcar nu mai fac parte din componenţa actualului Parlament. Este vorba despre Constantin Drumen (PNŢCD), Dan Ilie Morega (PNL), Ştefan Popescu Bejat (PD), Elvira Şarapatin (PSD), Scarlat Iriza (ALDE şi PSD), Aurică Popescu (FSN), şi Ion Mocioi (PRM) au acţionat în judecată statul pentru acordarea de pensii speciale.

1 COMENTARIU

  1. Da, saracii de ei nu au bani vor pomană de la stat. Băi politicienilor de ocazie dacă ați muncit la viața voastră aveți pensie pentru contributivității , nu cerșiți banii românilor. Și așa ați dormit în Parlament, ar trebui sa veniți voi cu bani de acasă pentru somnul și confortul din parlament.Sigur Valerică aDorneanu le va da dreptate că doar face parte din tagma lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here