Cavoul preotului Nimară, de la Parohia Racoți, demolat de instanță

4292

Fostul preot al Parohiei Racoți, oraș Tismana, a primit o sentință nefavorabilă în litigiul cu vecinii care locuiesc lângă biserică și vizavi de locul în care Ilie Nimară și-a construit, abuziv, un cavou. Sentința Tribunalului Gorj este definitivă și îl obligă pe proprietarul construcției să o demoleze. Este vorba despre un cavou cu două locuri, ridicat în curtea bisericii, în toamna anului 2020. Până acum preotul nu a făcut nimic în acest sens, dar hotărârea îl va obliga să facă asta, obligată să ia măsuri fiind și Parohia Racoți care a permis construcția locurilor de veci in curtea lăcașului de cult, lângă locuințele civile, deși cimitirul se afla in apropiere.

Instanța Tribunalul Gorj a decis pe 4 aprilie să dea dreptate vecinilor care locuiesc lângă biserică în curtea căreia, fostul preot a ridicat ilegal cavoul familiei sale. Instanța a anulat astfel sentința de fond care îi era favorabilă preotului și a decis ca această construcție să fie demolată, decizia fiind definitivă.
Dacă preotul nu va purcede la demolare, reclamanții vor solicita sprijinul unui executor judecătoresc și vor cere Protoieriei Târgu-Jiu Nord să ia măsuri în punerea în aplicare a sentinței judecătorești.
,,Admite apelul. Schimbă sentinţa în sensul că admite în parte acţiunea. Obligă pârâtul să desfiinţeze construcţiile tip cavou edificate de acesta în curtea bisericii localităţii Racoţi, jud.Gorj. Menţine soluţia de respingere a capătului de cerere privind daunele morale. Definitivă”, se arată în sentința instanței de la Târgu-Jiu.
Sub construcția ridicată în urmă cu aproape doi ani se află și osemintele fiului preotului, care a decedat prin spânzurare în 1996. Reamintim că preotul Nimară a declarat pentru Gorjeanul că această construcție a fost legală, cavoul familiei sale în curtea bisericii fiind acceptată de parohie. Tot preotul pensionar a declarat că, în cazul în care se va decide demolarea, reclamanții ar trebui să îi achite banii cheltuiți pe această construcție.
„Sunt răutăți. Nu m-am gândit că se ajunge la așa ceva. Eu am îngropat un copil de 25 de ani, îmi doresc să fiu lângă el. Am toate actele necesare. Nu cred că se va ajunge la o demolare, dar dacă se ajunge la asta, cel care mă reclamă va plăti 15.000 de lei, cât m-a costat cavoul”, a menționat luna trecută preotul septuagenar.

Cavoul, la 7-8 metri distanță de biserică!
În ce privește reclamanta din dosar, Elena Popescu, susține că instanța a făcut dreptate în acest litigiu, că așteaptă că proprietarul să își demoleze singur cavoul dar și că nu îi va achita nimic preotului pentru construcția executată ilegal, la câțiva metri de casa sa. ,,Nu eu l-am pus sa construiască acolo. El trebuia să construiască un cavou în cimitir, acolo unde a construit toată lumea. Daca nu va demola vom apela la executor”, a declarat Elena Popescu.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here