Președintele României, Klaus Iohannis, a retras oficial, miercuri, 11 decembrie a.c., decorațiile a 12 persoane, care au primit condamnări penale, după cum promisese anterior. Printre cei cărora le-a fost retrasă distincția acordată de Președinția României se află și Ionel Manțog, fostul lider PDL, ex-secretar de stat în Ministerul Economiei, decorat, în anul 2000, cu Ordinul naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, condamnat, ulterior, la 5 ani de închisoare, în dosarul ,,Strămutaților de lux”.
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat mai multe decrete privind retragerea unor decorații acordate, în anii trecuți, unor persoane care, între timp, au suferit condamnări penale. Ionel Manțog, fostul lider democrat-liberal gorjean și ex-secretar de stat în Ministerul Economiei, apare pe lista celor cărora le-au fost retrase distincțiile.
La propunerea Ministerului Industriei și Comerțului, ,,pentru merite deosebite în coordonarea şi conducerea activităţilor economice”, la 1 Decembrie 2000, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, i-a conferit lui Manțog Ordinul naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.Manțog a rămas fără distincție din cauza condamnării penale de cinci ani de închisoare cu executare, primită în dosarul strămutărilor făcute de fosta companie minieră SNLO.Mai exact, în perioada 2002-2004, folosindu-se de informații clasificate din interiorul companiei pentru care lucra, a achiziționat imobile în zonele ce urmau să fie exploatate de Societatea Națională a Lignitului Oltenia. A cerut apoi, aceleiași companii unde a îndeplinit funcții de conducere, să-i fie reconstruită o vilă în cartierul ,,Primăverii” din Târgu-Jiu. Prețurile la care a cumpărat imobilele din zonele ce urmau să fie exploatate de carierele de cărbune au fost unele modice, adică de ordinul zecilor de mii de lei, în schimb, vila reconstruită din banii companiei a ajuns la câteva sute de mii de lei.
Claudiu Matei